Inainte de criza de bani, in TV este criza de identitate.
Jurnalistul nu mai e jurnalist. E o curea de transmisie. Da mai departe, ce i se da. Nici macar nu-si pune intrebari personale justificate: „oare mie imi convine ce zic astia, mie mi se potriveste?” „mama, tata isi vor putea cumpara paine daca ingheata salariile?”, „bunica va avea cu ce sa-si ia medicamente?”, „dar eu, eu unde o sa mai lucrez daca se impoziteaza masiv drepturile de autor?”, „cine isi permite sa ma aiba?”…
Jurnalistul de TV, de azi, e tare tupeist. Recita live (in direct) comunicate de presa, reda aproape cuvant cu cuvant declaratiile conducatorilor, relateaza de la fata locului stirea vietii lui despre drobul de sare care ar putea sa cada peste copil, plangand odata cu mama lui – a copilului.
Dar unde a pierdut jurnalistul de azi, regulile de ieri? Alea cu verificarea informatiei cel putin din 3 surse, cu intrebarile la care trebuie sa raspunda o amarata de stire: cine, ce, unde, cand, cum si chiar si de ce?
Adica de ce sa disponibilizam 100-150.000 de oameni, dar sa facem un teren de golf pentru bogati din acelasi buget, al statului? Adica de ce sa marim impozitele si taxele, dar sa dam in concesiune bogatilor proprietatile statului, pe doi lei? Adica de ce s-au inchis sute de mii de firme mici, dar ele isi platesc darile la stat, iar TVA-urile se returneaza rapid numai la bogati? Adica de ce sa cheltuie tara asta falita milioane de euro sa ne vaccinam copiii impotriva AH1N1, daca nimeni nu garanteaza acest vaccin?
Adica de ce sa fii jurnalist daca din salariu nu reusesti sa-ti platesti chiria si masa? Poti fi drept cu burta goala? Sau iti indoi coloana la prima suta de euro? Unii ar fi tentati sa-mi raspunda de dragul meseriei… dar ma mintiti si va mintiti, caci meseria asta nu ti-o poti face, cu pumnul in gura.
Dar cum si eu am fost ziarist sarac – nu o zi, 10 ani – o sa va raspund: meseria asta o faci din orgoliu. Incepi sa simti puterea. Firav, in prima faza, in fata familiei, vecinilor, prietenilor care te lauda pentru mutrisoara de aseara de la TV, pentru fraza coerenta pe care ai rostit-o, dintr-o suflare. Mai tarziu, incepi sa simti puterea microfonului cu cub de televiziune nationala, a camerei cu butonul rosu aprins: ”atentie, se filmeaza!” Te uiti la profesori, doctori, directori, primari, politicieni, ministri, presedinti cum transpira privind in obiectiv si te simti tare sigur pe tine. Stii ca linistea lor sta in pixul tau. In decizia ta de a alege dintre balbele lui, ideea corecta. Si te inveti cu Puterea. Si nu mai poti trai normal. Daca nimeni nu-ti culege o scama de pe umar, cu toata falsitatea pe care o pune orice milog in acest gest, esti distrus! Te simti pierdut. Nimeni. Iar senzatia de nimeni, e crunta.
„De ce imi bate tampla, acuma cand iti scriu?
O stiu, desi mai bine ar fi, sa nu o stiu…” (Labis)
Semnat: Supravietuitoarea.
PS: Daca simti ca nu faci parte din descrierea de mai sus, inseamna ca esti exceptia, care confirma regula. Felicitari!
Adriana
ian. 18, 2010 @ 13:09:21
Ma gandesc ca toti cei care fac parte din categoria mai sus descrisa de tine, Nadina, sunt niste nefericiti. Nefericiti in ceea ce fac. Cat tine gloria? O zi, un an… Cat dureaza o prima pagina de ziar? Moare dupa cateva ore. Cat ramai in memoria colectiva dupa ce ai luat un premiu (fie el si Pullitzer)? Cateva zile? S-apoi?
Ce te tine in viata? Ce te tine in priza, ce nu te lasa sa te vindeci de acest microb? Simplu: pasiunea. Jurnalismul e o meserie ca oricare alta. Doar fraierii se iau prea in serios. E un job cu carte de munca, salariu negociat, concediu de odihna, etc… Un job in care, daca-ti place ceea ce faci, ai sansa sa fii implinit sufleteste (conteaza mult, mult mai mult decat implinirea portofelului).
Cred ca fiecare om are o misiune de la Dumnezeu pe pamant. Misiunea mea, simt eu, e sa fiu jurnalist. Incerc sa-mi fac meseria ca si n-ar trebui sa-L dezamagesc pe Dumnezeu. „Sa nu minti”, „sa nu furi”, „sa nu-ti faci chip cioplit”. „Iubeste-ti aproapele”.
Simt si vad in jurul meu multi jurnalisti care nu rimeaza cu meseria asta: nu-i dau nimic si asteapta totul. N-am asteptari de la ei :). N-am mari asteptari de la nimeni. Respect oamenii pentru care scriu, incerc sa le ramin aproape si sa le fiu devotata si-mi vad de misiunea mea.
nadina nedelea
ian. 19, 2010 @ 11:22:38
Adriana,
imi doresc pentru tara asta, pentru lumea in care traim, doar ceva mai multi oameni ca tine.
octavpelin
ian. 18, 2010 @ 13:53:04
Nadina,si eu am trecut prin experienta aceasta.Am scis ca profesiunea de gazetar nu se face cu pumnul in gura,iar daca accepti compromisurile cu sistemul atunci ,numai esti gazetar,o saptamana minunata,cu stima Octav!
p.s.Te rog ,daca vrei si nu mai daca vrei sa facem exchange de linkuri?astept raspuns,cu pretuire Octav!
nadina nedelea
ian. 19, 2010 @ 11:23:44
Nu stiu ce sa fac cu linkul… eu postez pe blog, cu promovare pe facebook. Sa auzim numai de bine!
carmen
ian. 19, 2010 @ 11:39:01
dureros de adevarat mai ales pentru mine care fac parte din generatia „curelelor de transmisie”. am inceput acum sase ani, in primul an de facultate si am fost ferm convinsa ca nu puteam face o alegere mai buna. si in primii ani am fost mandra de mine dar acum, jur ca imi vine sa plec capul si sa spun ca fac orice altceva. am uitat sa fim oameni, suntem niste roboti tristi care spun la nesfarsit balivernele altora. ma gandesc serios sa merg mai departe dar poate ca mi-e teama sa renunt la „puterea” de care vorbeai. m-am saturat de stiri ” era sa se intample o mare tragedie” cand, de fapt, subiectul nu exista. trist dar iti dau dreptate.
nadina nedelea
ian. 19, 2010 @ 15:22:32
Carmen, si mie imi pare rau…
andaa
ian. 19, 2010 @ 14:05:11
Daca ne gandim la portofoliul tau ca si specialist in PR, as spune ca da!, bine ai facut ca nu te intorci in Televiziune.
Daca imi amintesc de live-uri tale din Valea Jiului, iti spun ca Televiziunea este mai saraca. Cu mult mai saraca fara tine. Si poate ca ar trebui sa te intorci in Televiziune.
notre respect
nadina nedelea
ian. 19, 2010 @ 15:21:33
Andaa esti prea buna! Si e prea mult…
Alex One
ian. 20, 2010 @ 02:36:25
Mai jurnalistilor, voi culegeti acum ce ati semanat,asta apropos de capul plecat de care aminteste Carmen.Iar puterea de care vorbiti a fost si este o iluzie care va facea sa vi se umfle pieptul si probabil sa dormiti bine.Voi n-ati avut niciodata putere,poate patronii vostri.Dar daca va prieste betia cu apa chioara continuati sa credeti in „puterea” voastra.Asta e, mai devreme sau mai tarziu jegul din presa pe care v-ati straduit din rasputeri sa-l tineti sub pres, ca doar mizeria era intotdeauna in alta parte, niciodata in media, iese la suprafata. Si iese a dracului !
nadina nedelea
ian. 20, 2010 @ 11:16:14
Alex, eu am fost foarte explicita cand am facut referire la putere. Trebuie sa vrei doar sa intelegi la ce m-am referit. Altfel, in felul tau, de telespectator, ai dreptate.
Cristi
ian. 20, 2010 @ 11:02:21
Placut rau analiza! Mi-am permis, fara solicitare prealabila a acorduuil tau, sa preiau articolul pe jurnalul.ro,
nadina nedelea
ian. 20, 2010 @ 11:27:38
Ce sa zic Cristi!? Sunt foarte onorata. Multumesc!
NADINA NEDELEA – Despre televiziune si alti demoni | IMI PLAC BARBATII
ian. 20, 2010 @ 12:11:29
T.o
ian. 20, 2010 @ 13:22:22
Inca o data imi dau seama cat sunt de boema. Ma uit in jur si-mi dau seama cat s-a schimbat gazetaria, prea, media…breasla in general, din care imi placea candva ca fac parte. Acum am amintirile acelor vremuri, nu-mi lipseste meseria de ziarist (desi tot in domeniu am ramas) si ma simt mai bine asa izolata in lumea mea, cu vise, fotografii si idealuri. Felicitari pentru articol:)
Dj Dark
ian. 21, 2010 @ 11:55:44
f tare !
nadina nedelea
ian. 22, 2010 @ 23:25:18
Multumesc Jurnalului National. Si celor 1 100 de cititori, care au intrat aici
http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/de-ce-nu-ma-intorc-in-televiziune-533156.html
Dar si voua, celor 2460 de vizitatori ai site-ului meu (in cele 2 saptamani de la deschidere). Pentru mine e mult si e important!
c
ian. 24, 2010 @ 22:07:34
În ziua de azi angajatul tinde sa devină „o curea de trasmisie”, indiferent dacă e ziarist sau nu. Dacă e ziarist e chiar mai rău, cum e de dorit ca ziaristul să vegheze ca aceste abuzuri să nu se întâmple.
Suferinţa presei nu e a unei grup restrâns de oameni ci a întregii ţări, e a democraţiei în fapt. Sunt convins doamnă, că dacă ar fi mai mulţi ca dumneata, care nu fac jocul ipocriziei, ne-ar fi mai bine nouă, tuturor.
George Serban
nov. 18, 2010 @ 10:43:58
Un comentariu intarziat. Mult succes si un gand bun! Sunt sigur ca te vei intoarce in televiziune. De pe alta pozitie, atunci cand televiziunea isi va recauta profesionistii si nu comerciantii.