Statul suntem noi! episodul III

Spania lor!
Azi, bine ai venit in Lleida. Un oras cu peste 124 000 de locuitori, situat la 100 de km de Barcelona, in vestul Cataluniei.

Ei spun ca inima Cataluniei bate in Lleida, desi capitala acestei comunitati autonome este la Barcelona. Eu nu spun nimic, tac si ii ascult. Si inteleg din doi in trei, din cauza ca intre ei vorbesc numai in catalana. Cand li te adresezi in castellana (limba spaniola, cunoscuta de noi) iti raspund politicos. Pentru ei, castellana este limba pe care sunt obligati s-o invete la scoala, iar catalana este cea de suflet. Sunt mandri sa vorbeasca in catalana, sunt ingamfati in fata spaniolilor din alte comunitati, care nu-i inteleg absolut deloc.

Despre catalani se spune ca inoata cu degetele incrucisate, ca sa nu le scape banii din maini. Si se vede ca nu le-au scapat.

Au o infrastructura de invidiat, case generoase cu incaperi mari, aerisite, o economie care rezista pe timp de criza si reprezinta cea mai bogata comunitate spaniola. Salariul mediu este cu cel putin ¼ mai mare decat in Spania. Tin la radacini, se lupta cu naduf pentru independenta si-i obliga pe emigranti sa le invete limba. Copiii romanilor nostri inscrisi la scolile lor invata in catalana. In acelasi timp studiaza castellana, limba oficiala a Spaniei.

Lleida este un punct important de turism si agricultura. Este capul de linie pentru tronsonul de est al trenurilor de viteză mare. Uite cum arata Gara orasului.

Salariile mari din zona au atras mii de emigranti. Aici traiesc laolalta albi si negri, cu diverse traditii si culturi, oameni de peste tot de pe glob, fara ca spaniolii sa para deranjati.

In ultimii ani, catalanii i-au preferat pe romani. Nu exista o estimare reala a conationalilor nostri stabiliti aici, dar e o vorba catalana care spune ca “sub fiecare a doua piatra, gasesti un roman”. Lucreaza in constructii, agricultura, servicii. Catalanii i-au incurajat sa se stabileasca in zona. Le-au facilitat accesul la credite pentru locuinte si masini, i-au legat de comunitatea lor. Le-au facut loc pana si in bisericile orasului. Sunt preoti ortodocsi care tin slujbe in limba romana, in religia ortodoxa, in bisericile catolice spaniole. Romanii au capatat obiceiuri catalane: muncesc mult si cu folos, merg la piscina la fel de des cat s-ar duce la parc, ies la cumparaturi cand sunt reduceri serioase.

Apropos de cumparaturi, Lleida are din plin ceea ce Bucurestiului ii lispseste: o alee pietonala. Si nu una oarecare, ci o strada de circa 2-3 km, cu peste o suta de magazine, terase si restaurante asezate pe stanga si pe dreapta.

In mijlocul aleii troneaza Primaria, o cladire deloc impozanta, cu usa permanent deschisa.

Calle Major, aleea pietonala este o atractie si din punct de vedere turistic. Este la o aruncatura de bat de muzeul orasului, care te duce rapid cu sute de ani in urma. Muzeul este o veche cetate catalana, cu un turn impozant.

Ca sa ajungi in varful lui urci nu mai putin de 240 de trepte. Dar privelistea merita tot efortul. Imi aminteste de cetatea Sighisoarei, doar ca muzeul LLeidei este mult mai bine intretinut si valorificat.

Si cum totul culmineaza cu siesta de la amiaza, dintre 13,00 si 15,00, cand strazile sunt pustii si restaurantele pline, va spun la revedere!

va urma….