Are BMW dar locuieste intr-o garsoniera, se imbraca cu haine Armani, dar nu stie care va fi castigul lui pe luna urmatoare si stupefactie: cumpara genti Louis Vuitton de 3,1 milioane de euro, intr-un singur an.

Socant. Dar tipic romaneste.

N-am sa ma cert aici pe blog cu domnisoarele Pisi care nu stiu sa scrie un rand, sa lege o fraza coerenta, sa faca o omleta. Sunt un om liber si respect optiunea fiecaruia. Am insa o problema care ma framanta. Poporul asta s-a transformat intr-o adunatura de actori. Parveniti, desigur. Toti mimeaza veselia, bogatia! Rad cand sufletul le plange, imbraca haine scumpe ca sa-si ascunda saracia, vor sa faca fata unei situatii ireale, o lume privita prin ecranul televizorului, fara lentile de apropiere, fara nicio legatura cu viata, cu realitatile Romaniei „moderne”.
Tinerii isi aleg modele dintre pipitele si fitosii de la televizor. Si nu mai citesc nici macar Amintirile lui Creanga. Si e trist ca ne pierdem identitatea ca popor. Si e dezastruos ca investim in lucruri fara valoare.

Cand ai fost ultima oara fericit?
Iti plimbi tristetile in limuzine de lux, iti visezi cosmarurile in vile pe cate doua-trei nivele, la munte, la mare, in mijlocul oraselor aglomerate si imbuibate de praf. Iti traiesti nefericirea la 5 stele.
Crezi ca banii vor umple golul din sufletul tau. Dar uiti ca „frumusetea e in ochii privitorului”.

Cum ar putea o geanta Louis Vuitton sa inlocuiasca o imbratisare?! Ce poate fi mai frumos decat un rasarit de soare la malul marii?! Cat de tunat trebuie sa fie bolidul tau ca sa nu vezi cum copilul de pe trotuarul alaturat tanjeste dupa o prajitura de 2 lei?
Poti sa-ti pacalesti mintea, sa te prefaci ca e bine o zi, doua, un anotimp, ani, dar la un moment dat, tot o sa te vezi asa cum esti: nefericitul imbogatit!
Poti sa-ti pui silicoane, botox, sa-ti faci fata de baby doll, sa-ti imbraci casa in aur si sa-i pui aripi masinii ca sa zbori… Daca nu faci nimic sa-ti imbogatesti sufletul, traiesti degeaba. Esti gol! Si golul creste cu fiecare alta masina, care te indeparteaza de realitatea sufletului tau.

„Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find, me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll.
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.”

Invictus by William Ernest Henley

Anunțuri