Si l-am cantat!

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism la 24 de ani. Si i-am sacrificat totul: studiile care erau in alt domeniu, iubitul, familia. Dar am avut noroc. Ca am gasit presa de inceput a Romaniei, pe cea curata, nealterata. Am deschis usa primului radio in care am lucrat, in 1996. Era un moment de asezare in media romaneasca. Se facusera deja distinctiile intre presa scrisa, radio, TV si fiecare-si stia locul, aproape ca incepusera sa-si afle si rostul. Nu se vorbea pe vremea aceea de rate-card, ci doar de audienta sau de ziare vandute.

Am lucrat in presa in care nimic nu era mai presus de meserie. Am muncit si nopti, am muncit si zile, vorba maestrului Gheorghe Dinica… Am dormit in radio, sau in televiziune pe doua scaune lipite intre ele. Am mancat sandvis de paine cu paine, pateuri uscate, gogosi reci…Am lucrat in presa cand nu existau telefoane mobile si nu era la moda “google stie tot”. Cand net-ul nu-ti raspundea la toate intrebarile. Am cautat stiri mergand pe picioare, uneori la -15 grade Celsius, cu autobuzul, cu trenul. M-au alergat ortacii lui Cozma la Costesti, mi-au batut tiganii operatorul la Bucuresti, m-au agresat in direct pagubitii FNI, am plans cu minerii la 200 de metri sub pamant, m-am ratacit pe munte in toiul iernii…Dar Doamne, ce de satisfactii am mai avut!

Va compatimesc pe voi ziaristii de azi, din cauza ca nu ati trait vremurile de ieri. Cand minunea nu era sa-mi vad fata la TV, ci sa se vorbeasca despre stirea mea, sa se discute consecintele ei, sa se caute vinovati si sa se ia masuri. Sa se schimbe lucrurile.

Va relatez un dialog, pe care nu-l voi uita niciodata:

-Buna ziua d-na Nedelea.
-Buna ziua.
-Ma mai tineti minte? Sunt E.T.
-Iertati-ma, nu.
-M-am gandit 2 ani la dvs. In fiecare zi. La puscarie.
-Imi pare rau, nu inteleg.
-Ce intamplare sa va gasesc aici. (Omul era dintr-o alta localitate, iar intalnirea avea loc la Bucuresti, la o expozitie de pictura)
-Puteti fi un pic mai clar?
-Doamna Nedelea, eu sunt E.T. si am facut 2 ani de inchisoare din cauza dumneavoastra. M-ati invitat la o transmisiune in direct, eram responsabil de protectia muncii, ati insistat cu intrebarile, m-ati provocat, am cedat si am aratat vinovatii dezastrului. A doua zi eram cercetat si apoi arestat. Ca sa mi se inchida gura. Ordin politic.
-D-le T, nu stiu ce sa va zic. Imi pare rau.
-D-na v-am urat si v-am iertat apoi. Mi-am dat seama ca pana la urma as fi vorbit oricum. Nu puteam fi singurul responsabil al unui dezastru, a carui iminenta o prevazusem si o anuntasem. Numai ca ei nu m-au ascultat. Sigur, eu am fost singurul care a platit asta cu 2 ani din viata.

A nu se intelege ca m-am facut ziarista sa bag oameni la puscarie, sa-i dau jos din functii, sa judec infractorii. Cu siguranta asta nu e treaba de jurnalist. Rolul lui este insa sa caute adevarul si sa-l arate publicului gol-golut. Fara interpretari, fara analize.

Concluzia mea de azi: omul de care va vorbesc a fost ingenuncheat de sistemul din care facea parte. Sacrificat.

La 10 ani distanta de aceasta intamplare, presa romaneasca este in situatia acestui om. Ingenuncheata, umilita, legata. Si eu cred ca va mai dura ceva pana “sa renasca din propria cenusa”, cum spera prietenul meu Marius Tuca.

Personal cred ca media romaneasca s-a automutilat. A acceptat compromis dupa compromis, s-a vandut ieftin si prost. Si-a creat propriile reguli de atac, care iata i s-au intors impotriva. Si-a construit politicieni, care au tradat-o. Vezi cazul presedintelui! Presa romaneasca si-a depasit atributiile. Si-a tradat menirea.

PS: La multi ani, Marius Tuca, ziarist cat o viata de om!

Marius Tuca: „Am aceleaşi aripi, dar am alt zbor, într-o lume în care sunt din ce în ce mai mulţi şobolani şi din ce în ce mai puţini vulturi.”

Iti doresc sa-ti implinesti visul. Iar daca asta inseamna sa-ti faci o televiziune in felul tau, cheama-ma!

Anunțuri