Iubesc, am curaj si ma tem.

5 comentarii

Incarcati-va tunurile!

Judecati. Cereti socoteala doctorilor ca nu l-au resuscitat la infinit, familiei ca nu l-a dus mai devreme la spital, cereti-i Lui socoteala ca nu s-a lasat pe mana medicinei moderne. Scormoniti.

Moartea vinde. Maine veti avea rating si tiraj maxim. Si nu uitati! Tipariti-i poeziile. Azi sunt importante.

Cine era Adrian Paunescu ieri? Ah, doar un biet poet in viata…

TEATRU MORT

Sfios‚ înspăimântat şi idolatru,
Din toţi actorii morţi
Voi face-un teatru.

Şi-i voi ruga, de parcă ar trăi,
Să joace roluri ca de oameni vii.

Şi ei cu simţuri înc-o dată treze
Aşa precum mureau, să învieze.

Şi tragedia fără de păcate
Să se transforme în maternitate.

Regizorului mort nu-i va fi greu
Căci tragedia o voi scrie eu.

Ne moare Poetul, cel contemporan cu noi. Si in loc sa-l iubim pentru ceea ce ne-a daruit, ii cautam slabiciunile, scormonim in destinul unui om care a refuzat sa-si apartina siesi si s-a daruit lumii.

update1: Daca as avea putere, AZI as intrerupe emisiile obisnuite ale televiziunilor. As opri comentariile penibile si analizele jenante. As lasa Poetul sa vorbeasca si Cenaclul sa ne incante. Macar o zi.

update2: DOLIU NATIONAL. Vrem sa ne jelim Poetul!

Scrisoarea unei prietene catre mama ei. Si a mea. Si a ta…

Lasă un comentariu

Pe Adriana o iubesti, daca o cunosti. Descoperiti-o, in randurile de mai jos! Eu o stiu.

“Dragă Mamă,
Nu ştiu dacă vei citi scrisoarea asta pînă la capăt. Eu sper că o vei face. Te rog s-o faci!
În primul rînd vreau să ştii că te iubesc. Nu cred că ţi-am spus vreodată. Poate pentru că, prosteşte, am crezut că ştii deja. Şi, aşa cum ai spus, sunt o persoană ceva mai rece. Dar nu e deliberat. Cu restul lumii sunt rece pentru că lumea nu mi-a dat nimic. Cu tine, pentru că întotdeauna am simţit că sunt sterile cuvintele, sintagmele, declaraţiile. Niciodată un copil nu poate să exprime pe de-a-ntregul ce simte pentru Mama lui. Eu cu atît mai puţin…” Continuarea, aici.

Si eu vreau sa comunic

5 comentarii

Sunt Nadina. De meserie comunicator. Asta s-a dovedit a fi cel mai mare talent al meu. De la 6-7 ani, cand aduceam acasa toate povestile auzite la coada, la magazinul de paine. Peste ani luam interviuri, prezentam spectacole, concursuri, faceam lobby pentru colegii mei, criticam profesori, recitam poezii patriotice pe scenele comuniste ale Cantarii Romaniei si participam activ la cenaclurile de literatura. Am facut o facultate de informatica aplicata poate doar ca sa-mi confirm ca stiintele exacte ma vor ajuta sa gandesc rational, sa devin analitica, sa invat sa-mi transmit mesajele cu exactitate, in cuvinte putine si foarte la subiect.

Am stat 10 ani in presa (pe sticla, cum se spune), in direct de la evenimente cu morti si raniti. Prea mult pentru un om sensibil si bun ca mine. De 6 ani ii invat pe altii sa-si vanda bine evenimentele, sau sa devina vandabili ei insisi.

Azi ma simt secata de energie si lipsita de forta. Cand altii bat la usi si fac eforturi sa prinda conturi cat mai bune si banoase, eu raspund cu NU multor proiecte care mi se ofera. Am sentimentul ca unii sunt prea mult pentru ei si prea putin pentru ceilalti.

Am 37 de ani. Si multe vise implinite. Dar si neimpliniri. 2010 este pentru mine un an al schimbarilor.

Daca vreti sa ma ajutati sa cred din nou in oameni, haideti sa-l invatam pe Alex sa spuna DA.

Nasul face bani cu moartea mamei presedintelui

5 comentarii

Presedintele Traian Basescu si-a scurtat vizita la Bruxelles si revine in tara asta-seara, din cauza decesului mamei sale.

Asa cred eu ca trebuia sa sune stirea. Asta este ordinea fireasca. In functie de importanta personajelor. Pentru cititori, ascultatori, telespectatori. Pentru noi, romanii. Dumnezeu s-o odihneasca pe mama presedintelui! Sa-i fie tarana usoara, iar copiilor si nepotilor le doresc sa suporte cu demnitate pierderea suferita. E greu sa ramai fara un parinte. E trist sa pierzi singura persoana care te iubea neconditionat, mama.

Dar mama presedintelui era o femeie la locul ei. Nu a fost regina Angliei, nu a participat la baluri de caritate, nu a ridicat cantine pentru saraci. Si-a trait batranetea. Nu a avut de-a face cu poporul roman. S-a invartit in mica ei lume, care pe drept cuvant o poate plange.

Si-atunci intrebarea mea fireasca este “de ce mi-o bagati acum pe gat”? De ce transformati trecerea ei in nefiinta intr-un show macabru?

Stirile mele de azi si de maine ar fi astea. Ma dor mult mai tare. Proteste ale dascalilor nostri (fara de care poate azi n-am fi in stare sa scriem), tinereti distruse (da’ cui ii pasa de ele?! cine mai are timp pentru lumea reala, cand toata politichia si aproape intreaga activitate jurnalistica se invart in jurul unui singur om?!) si previziuni ale unor dezastre.

PS1: Mi-am spus parerea pe facebook, de la anuntul decesului. Am iscat controverse, mi-am atras simpatii. Vreau sa stiti atat. Eu am un singur adevar – al meu. Cel pe care mi-l dicteaza intuitia, ratiunea, experienta, o viata de 38 de ani traita din plin. Nu am obligatii, la nimeni. Imi permit sa spun ce cred, ce simt. Asta am scris: „Andrei Badin, informat foarte bine ca intotdeauna, ne-a anuntat ca a murit mama presedintelui. Dumnezeu s-o odihneasca! Cred ca moartea mamei presedintelui reprezinta o stire, de 1,26 minute (femeia avea 81 de ani, suferea de Alzheimer si fusese operata de cancer). Adica era batrana si foarte bolnava. O stire decenta, de bun simt este exact ceea ce ar fi normal. La ce ma astept? La un spectacol macabru. 2,3,4 zile de show penibil, cu operatori TV urcati in copaci sa filmeze mai bine cosciugul, cu flash-uri pe ochii inlacrimati ai presedintelui si pe rimelul curgand al Elenei Basescu. Asta nu e presa mea. Nu ma reprezinta. Si nu ma uit. Promit sa inchid televizorul, pana sambata.”

PS2: in trecere catre Discovery Science, unde la sugestia lui Nico Svarlefus gasesc un documentar interesant, vad pe ecran la Nasul (Radu Moraru – B1TV), la ora 21:27 asta: A murit mama lui Traian Basescu. Asteptam mesajele dvs. la tel 5991..si 021-5991…
Intrebarea mea: Si presedintele stie?

„Toti plecam ca un vis pierdut”

1 comentariu

„Tot ce-am vrut a fost ca timpul sa mai stea,
Nu mai mult ca viata mea.
Nu imi pare rau de anii ce-au trecut
Ei mi-au dat ce n-am avut.”

Cristi Minculescu, IRIS. Ce minune ca esti!

Politicienii nostri ar trebui sa invete de la Cristi. Eleganta discursului, a miscarilor. Frumusetea sufletului! Pusa pe tava spectatorilor. Nu ai cum sa nu-l iubesti. E acolo! E suta la suta acolo cu tine, pentru tine. Nu doar canta. Te invaluie, te nauceste. Ti se daruieste.

Cristi, iti multumesc pentru bucuria pe care ne-ai daruit-o aseara!

PS: Pupaturi pentru fotografii prietenilor mei Andaa si Adaam.

Trista Romanie, tara mea de dor

6 comentarii

Si m-am intors.

Si nu mor de bucurie ca sunt iarasi in Bucuresti. Am gasit aceleasi fete triste, aceiasi oameni care uita azi ce le-ai facut ieri, indiferent ca a fost de bine, sau de rau. Am reintalnit aceiasi soferi isterici si culmea, chiar in perioada de vacanta, aceeasi aglomeratie in trafic. M-a intampinat falnic blocul gri de vis-a-vis care mi-a aratat in ce tara sarmana, neajutorata si trista traiesc. Mi-am murdarit din nou picioarele in praful de pe strazi, m-am inghiontit cu oamenii care te imping de-a dreptul sa-si faca loc pe trotuar, in goana catre nicaieri. Mi-am platit facturile exagerate la companiile monopol de stat, care mi-au incasat curent electric neconsumat (ca doua luni a fost casa inchisa), iar la reactualizare, in loc sa-mi dea banii inapoi, mi-au pus cateva zeci de lei, in plus.

M-am intors la Statul care-si omoara copiii in Maternitate, la oamenii care-si cumpara medicamente in rate. Azi am auzit un apel disperat: “Alo, 112, luati-mi copiii ca nu am ce sa le mai dau de mancare”, striga un barbat din Vaslui. Dar, cei care ne conduc si ar trebui sa aiba grija de acesti sarmani, nu aud. Se joaca de-a Guvernul si asteapta indicatii de la tatuca, in timp ce sug sangele copiilor nostri si sufla vant de moarte peste batranii Romaniei. Iar Opozitia, plimba motiunea si suspendarea prin concedii in tari indepartate si afiseaza interesul national numai la televizor. Mogulii de presa, in pragul falimentului, se uita cu ciuda catre cel pe care l-au facut si i-a distrus. Iar ziaristii, aia putini care au mai ramas drepti, sunt in stare de soc. Patronii, cu mici exceptii, i-au abandonat, fara carti de munca, cu conturile goale, cu facturi neachitate, cu copiii nepregatiti de scoala. Drepturile de autor sunt o “afacere” la limita legii, care-i plimba zile in sir pe la ghisee, pe salarii mult diminuate.

M-am intors pentru ca fiul meu are un program foarte clar din toamna: incepe primul an de scoala! Si are o invatatoare adorabila, pe care o cunoastem deja, Rose Luca, o fata buna care lupta pentru copiii ei. Si nu-i pot intrerupe brutal placerea de a juca, pe scena. Piesa in care are si el un rol mititel se reia in aceasta stagiune, la Teatrul National.

Asta nu inseamna insa ca-mi doresc sa raman. Vreau doar sa-i fac lui calea mai usoara in descoperirea tainelor invataturii. Intre timp, ii voi lua cursuri intensive de limbi straine, ca sa-l pot transfera la orice scoala, in strainatate. Cand vom hotari! De acolo, voi avea sigur mai multa energie sa lupt pentru tara mea, minunata mea Romanie. Cea de la cetatea Sarmizegetusa, din locul sfant al dacilor, din locurile indepartate unde nu ajunge usor picior de raufacator, gropar de tara si de neam.

Sa stii sa traiesti cu adevarat!

4 comentarii

Un prieten bun imi spunea intr-o zi ca ma admira pentru ca sunt pretentioasa. Ca nu accept compromisuri. Pentru nimic. Am muncit mult insa ca sa ajung aici. Sa nu-i las pe ceilalti sa imi dicteze directia.

Cititi versurile poemului lui Charlie Chaplin si invatati sa va iubiti cu adevarat. Inainte de oricine si de orice, pe voi insiva. Apoi o sa aveti de unde sa daruiti, tuturor.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește „Stimă de sine”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește „Autenticitate”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste „Maturitate”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește „Respect”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește „Amor propriu”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, a încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește „Simplitate”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit „Modestia”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste „Plenitudine”.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă „Să ştii să trăiești cu adevărat”.

Older Entries