“E unul care canta mai dulce decat mine,
Cu-atat mai bine tarii si lui, cu-atat mai bine,
Apuce inainte s-ajunga cat mai sus,
La rasaritu-i falnic, se-nchina al meu apus.”

Cata eleganta la Alecsandri! Ce mesaj de bun venit pentru tanarul Eminescu!
De unde aveau romanii de la acea vreme atata putere, atata iubire unii pentru altii? De unde atata dragoste pentru Romania? Unde a disparut nationalismul lui Eminescu? Cum de noi nu reusim sa simtim romaneste, sa ne unim pentru binele nostru?
Nu sunt mandra ca sunt eu romanca, ci ca Eminescu si Alecsandri au fost romani. Ma bucur cu nesat de ceea ce au lasat in urma. Recitesc cu drag Glossa lui Eminescu, atat de actuala si de reala si astazi.

Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama…

(15 ianuarie este data oficiala a nasterii lui Eminescu.)