Vanzatorii de iluzii

4 comentarii

Iata ca oamenii nu mai servesc dude. Nu mai “pun botul” la filmele de groaza cu DNA, arestari, tribunale si vedete politice plimbate cu catuse la maini. Ies in strada si tipa. 30. 000 cum spun jandarmii, sau 50.000 cum se lauda liderii sindicali. Nici nu mai conteaza.

Eroi sunt cei care lupta, nu cei care-si pleaca capul in pamant si inghit nedreptatile, doar bombanind pe la colturi. Le-a luat ceva vreme sa-si dea seama ca maneaua, telenovela politica si promisiunile NU TIN DE FOAME!

Vanzatorii de iluzii vor pica unul cate unul. Caci vorba liderului de sindicat, Bogdan Hossu “cand cetatenii mor de foame, sunt indreptatiti sa-si manance conducatorii!”

La multi ani, d-le Presedinte!

9 comentarii

Si ce daca mai e mult pana la ziua lui Traian Basescu? Uite e primavara si-mi vine sa-i spun la multi ani. Mai ales acum, cand lipsa lui de pe ecrane alimenteaza speculatiile despre boala prezidentiala. Ii doresc sa fie sanatos, ca oricarei fiinte de pe aceasta planeta. Sa invete sa zambeasca, sa se bucure de fetele lui, sa sofeze-ca ii place, sa navigheze-ca e pasiunea lui, sa traiasca!!!

Azinoapte am avut un vis prezidential si m-am trezit brusc. M-a cam uimit prezenta Basescului in subconstientul meu. Mi-am fixat ochii in tavan si mi-am permis sa-mi amintesc experientele mele notabile cu acest mare personaj al Romaniei.

Prima confruntare a fost pe vremea cand era ministrul transporturilor, iar eu ziarist agitat la Antena 1, prin 99, cred. Grevistii de la CFR ii blocasera sinele de tren, astfel ca nicio garnitura nu iesea din Gara de Nord. Am urcat cu un sindicalist la el in birou. Se juca la calculator, cu picioarele pe masa. „Ce facem, d-le ministru”, a intrebat politicos liderul sindical. „Ce vrei ma? Da-i in p…mea”, a raspuns ministrul. Am inghitit in sec si nu am relatat la TV. Nu mi se parea o stire, am alte valori. Mi-am vazut de transmisii. Pe la miezul noptii a venit si ministrul la gara, sa vorbeasca cu grevistii. Obositi, suparati, unii poate ametiti de nesomn sau de bautura, au refuzat sa-l asculte. Asta am spus la televizor, ca mi se parea o stire ca ministrul nu mai poate negocia cu amaratii aia. S-a ofuscat tare. A sunat la directorul meu si l-a amenintat sa ma scoata de pe domeniu. „Ca ce?”, i-a raspuns cu tupeu ocrotitorul meu, „ Ca nu mai intra in minister”. „Bine!”, i s-a raspuns. 3 luni Antena 1 nu a transmis nimic de la Ministerul Transporturilor, pana intr-o zi cand m-am intalnit intamplator cu Basescu si mi-a cerut scuze. Interpretase gresit.

Cel de-al doilea show Basescu-Nadina a fost mult mai dur si a fost inregistrat si transmis integral de „televiziunea poporului” (OTV), spre stupefactia sefilor mei de la Antena 1. Era Primar General. Si avea dusmani. Multi. Unul dintre ei mi-a pus in brate un dosar (ca asa se obtin probele, sa nu mintim publicul ca dibuim noi prin dulapuri dupa „scheleti”, vorba lui Oprescu). L-am citit, l-am studiat cu specialisti. Era groasa. O daduse in bara, dpdv legal. Mi-am filmat ilustratia, mi-am adunat declaratiile si am trimis o echipa dupa d-lui pentru replica. Era plecat in tara cu PD-ul. Am difuzat un material rotund, cu declaratiile tuturor partilor implicate. A doua zi am fost chemata la Primarie sa mi se explice. Doua doamne, ale caror nume nu le-am retinut, mi-au povestit in ce fel s-a facut acordarea acelui titlu de proprietate (nu intru in amanunte), cum ca s-a gresit numarul imobilului. Explicatie pentru prosti, ca buildingul cu pricina era la doi pasi de Primarie. Cu replica „nu am venit aici sa ne serviti dude” m-am ridicat si mi-am vazut de treaba. Dar Basescu nu se linistise. Cand s-a intors la Bucuresti, si-a pus omul sa ma sune si m-a chemat la Primarie, la conferinta d-lui de presa (eu nu aveam acest domeniu, in mod normal mergea un alt coleg). Ma invitase la executia publica. E coleric asa ca de cum am intrat pe usa mi s-a adresat „d-ra Nadina Nedelea, d-ra excitata de la Antena 1, cea care a servit masa la Ambasador este?”. M-am uitat in stanga, in dreapta, colegii se hlizeau la glumele lui…Credeti ca am rezistat? EGO-ul meu de ziarista cinstita a ripostat dur: „D-le Primar, sunt aici, nu ma vedeti?” (aluzie stiti voi la ce). „Ah si iertati-ma, doriti sa repetati intrebarea, operatorul meu nu deschisese camera.” Si a repetat, ca-i place jocul. Si am continuat, ca si mie imi place. „D-le Primar, va dau in judecata pentru defaimarea imaginii publice. Dvs. sunteti mare si puternic, eu mica si saraca si nu-mi strica banii dvs.” S-a uitat lung la mine… o ora mi s-a adresat cu explicatii despre greseala colegilor lui, cu demonstratii la harta. Nu avea argumente. Gresise si gata! Eu nu am mai pus nicio intrebare, nu mai aveam ce sa aflu. La final insa, in soapta mi s-a adresat din nou: „d-ra Nadina, imi cer scuze pentru gluma facuta adineauri. Sunteti singura ziarista care mi-a cerut punctul de vedere pe acest subiect, inainte sa-l difuzeze.” Era randul meu sa ma uit lung. Si am zis „ d-le Primar, ma jigniti public si va cereti scuze in particular?” I-a placut. I-a oprit pe ziaristi si a repetat. Am plecat. Pe scari m-a sunat pe mobil. „ha, ha, d-ra Nadina mergem sa servim masa impreuna? ha, ha”. Am raspuns „ ha, ha, multumesc d-le Primar, dar nu servesc dude. Aveti doua intrebari, va raspund acum. Nu va dau in judecata, nu am timp de prostii. Si nu imi divulg sursele. Asa ca haideti sa nu ne consumam timpul degeaba.” I-am facut o stire de 30 de secunde si mi-am vazut de viata. Pana seara tarziu, cand directorul Antenei 1 mi-a cerut explicatii. M-am inarmat cu dosarul meu beton si i le-am dat. Basescu il sunase si ii ceruse sa ma linisteasca si sa afle sursele. Nu i le-am spus.

Intamplarea nu a avut urmari neplacute. Pe vremea mea ziaristul cu atitudine era respectat. Poate va e greu sa va imaginati, dar si Basescu asta pe care il vedeti voi poate aprecia cinstea si „oamenii cu cojones”. Dupa incident, de cate ori ne-am vazut, m-a salutat cu sarut-mana, cu privirea fixata, cu respect afisat. Se poate! Deci, de ce v-as purta pica d-le Basescu? Orice sut in fund e un pas inainte!

La multi ani, d-le Presedinte!