La multi ani, radio Metronom!

1 comentariu

Aceasta este o declaratie de dragoste.

Pentru meseria de jurnalist, pentru primul radio la care am lucrat, radio Metronom, pentru George Chirca.

Era o zi de vara. Prin ’96. Am plecat de-acasa sa-mi caut job. Am aterizat prin redactia unui ziar local “Curierul de Valcea”. Un ziarist, Iuri mi-a oferit o Cola si un reportofon. M-am uitat lung, amuzata, la aparatul din mana mea si la lejeritatea omului pe care-l vedeam prima data in viata. Si am plecat sa fac primele “interviuri”, adica sa vorbesc cu oamenii pe strada. Zgomotul strazii mi-a schimbat insa viata, in urmatorul minut. Din difuzoarele montate pe stalpi, a rasunat un anunt de angajari. La radio Metronom. Stiu ca m-am decis pe loc. I-am inapoiat reportofonul lui Iuri si am plecat sa ma fac redactor radio. Habar n-aveam atunci ce inseamna asta. (Atentie! Eu am facut o facultate de informatica si tot ce stiam despre radio era vocea Lianei Stanciu si existenta postului de radio, Contact).

Nu-mi amintesc in detaliu prima intalnire cu George Chirca. Am ramas cu impresia unui om care nu vorbeste mult, dar zice bine. Stiu ca m-a pus sa citesc o stire si m-a inregistrat. Auzul vocii mele pe banda m-a socat. Suna oribil. Vorbeam repede, ascutit… Nu insa suficient de rau pentru George Chirca. M-a poreclit “mitraliera”, dar m-a luat langa el si m-a invatat sa vorbesc. La propriu. Nu din gat, ci din mine, cu sufletul, cu inima, cu fluturasi in stomac…Ceilalti colegi m-au invatat sa redactez o stire (multumesc Romeo Popescu!), dar George Chirca – tot ce stiu despre radio. “Sa dau in butoane” cum ziceam noi, sa aleg muzica buna, sa ma adresez frumos ascultatorilor, cu voce calda, sa dansez in acelasi ritm cu ei, sau sa impun chiar eu ritmul, fara ca ei sa-si dea seama, fara sa-i agresez. Sa vand publicitate. M-a invatat sa ascult folk si sa-l iubesc pe Adrian Paunescu. Sa ascult muzica mea si nu pe cea pe care o impune piata. M-a invatat sa gandesc. Sa ma descopar, sa aflu ce-mi place, sa lupt pentru mine, sa ma opun daca ceva nu se potriveste felului meu de-a fi. Si tocmai pentru ca mi-a deschis ochii astfel, dupa un an am mers mai departe. La TV Etalon. La un concurs cu peste 100 de candidati pentru doua locuri de redactor radio-TV. Unde eu si Ramona Bercea am fost singurele selectate. Normal. Eram deja scolite de George Chirca. Amandoua.

Si apoi mai departe la cursuri ale Centrului pentru Jurnalism Independent, la cursuri CNN si BBC. La Antena 1, B1 TV, Prima TV… si mai departe, in piata de consiliere media.

La multi ani, George Chirca. La multi ani, radio Metronom! La multi ani, mie si celorlalti ascultatori ai tai!

PS: George Chirca, stii ce cred azi cand tu faci 18 ani de radio Metronom?! Ca nu conteaza cati pui iti vor mai pleca din cuib, daca lor le va fi mai bine si daca tu te vei putea mandri cu ei.

Anunțuri

Lasati-o sa se odihneasca in pace!

3 comentarii

Romanul sufera de mania aratatului cu degetul. Vede tot timpul paiul din ochiul altuia si niciodata barna din ochiul lui. Este eminamente critic.

Sunt departe de casa si nu am deschis televizorul, desi unde ma aflu exista conexiune cu posturile romanesti. Am dat insa o privire azi pe ziare si agentii online. Stiam de ieri despre tragedia Madalinei Manole. Am fost uimita insa de audienta extraordinara pe care a facut-o aceasta stire: zeci de mii de cititori, zeci-sute de comentarii la fiecare articol. Nu, de departe Madalina nu a fost o vedeta atat de mare. Modul in care a ales sa plece v-a starnit interesul: SINUCIDEREA.

Sunt dezamagita de colegii de breasla, care s-au intrecut intre ei in a-mi arata sms-ul Madalinei de adio. Fiecare publicatie cu sms-ul ei. Alte vorbe, alt mesaj. Nu-i puteti ierta nici macar in moarte?

Uitati-va la penibilul asta, care se crede jurnalist, cum sare el pe sotul Madalinei Manole cu judecati de valoare, nu cu intrebari pertinente.

Iar cititorii/telespectatorii vostri sunt pe masura nedreptatilor pe care le faceti. Au intrat in polemica vis-a-vis de gestul Madalinei. A facut rau, a facut bine?

Cine esti sa arunci primul piatra? Cat de curat traiesti? Cat de frumos?

PS: Odihneste-te in pace, fata draga!

De ce nu ma intorc in televiziune

18 comentarii

Inainte de criza de bani, in TV este criza de identitate.

Jurnalistul nu mai e jurnalist. E o curea de transmisie. Da mai departe, ce i se da. Nici macar nu-si pune intrebari personale justificate: „oare mie imi convine ce zic astia, mie mi se potriveste?” „mama, tata isi vor putea cumpara paine daca ingheata salariile?”, „bunica va avea cu ce sa-si ia medicamente?”, „dar eu, eu unde o sa mai lucrez daca se impoziteaza masiv drepturile de autor?”, „cine isi permite sa ma aiba?”…

Jurnalistul de TV, de azi, e tare tupeist. Recita live (in direct) comunicate de presa, reda aproape cuvant cu cuvant declaratiile conducatorilor, relateaza de la fata locului stirea vietii lui despre drobul de sare care ar putea sa cada peste copil, plangand odata cu mama lui – a copilului.
Dar unde a pierdut jurnalistul de azi, regulile de ieri? Alea cu verificarea informatiei cel putin din 3 surse, cu intrebarile la care trebuie sa raspunda o amarata de stire: cine, ce, unde, cand, cum si chiar si de ce?

Adica de ce sa disponibilizam 100-150.000 de oameni, dar sa facem un teren de golf pentru bogati din acelasi buget, al statului? Adica de ce sa marim impozitele si taxele, dar sa dam in concesiune bogatilor proprietatile statului, pe doi lei? Adica de ce s-au inchis sute de mii de firme mici, dar ele isi platesc darile la stat, iar TVA-urile se returneaza rapid numai la bogati? Adica de ce sa cheltuie tara asta falita milioane de euro sa ne vaccinam copiii impotriva AH1N1, daca nimeni nu garanteaza acest vaccin?

Adica de ce sa fii jurnalist daca din salariu nu reusesti sa-ti platesti chiria si masa? Poti fi drept cu burta goala? Sau iti indoi coloana la prima suta de euro? Unii ar fi tentati sa-mi raspunda de dragul meseriei… dar ma mintiti si va mintiti, caci meseria asta nu ti-o poti face, cu pumnul in gura.

Dar cum si eu am fost ziarist sarac – nu o zi, 10 ani – o sa va raspund: meseria asta o faci din orgoliu. Incepi sa simti puterea. Firav, in prima faza, in fata familiei, vecinilor, prietenilor care te lauda pentru mutrisoara de aseara de la TV, pentru fraza coerenta pe care ai rostit-o, dintr-o suflare. Mai tarziu, incepi sa simti puterea microfonului cu cub de televiziune nationala, a camerei cu butonul rosu aprins: ”atentie, se filmeaza!” Te uiti la profesori, doctori, directori, primari, politicieni, ministri, presedinti cum transpira privind in obiectiv si te simti tare sigur pe tine. Stii ca linistea lor sta in pixul tau. In decizia ta de a alege dintre balbele lui, ideea corecta. Si te inveti cu Puterea. Si nu mai poti trai normal. Daca nimeni nu-ti culege o scama de pe umar, cu toata falsitatea pe care o pune orice milog in acest gest, esti distrus! Te simti pierdut. Nimeni. Iar senzatia de nimeni, e crunta.
„De ce imi bate tampla, acuma cand iti scriu?
O stiu, desi mai bine ar fi, sa nu o stiu…” (Labis)

Semnat: Supravietuitoarea.

PS: Daca simti ca nu faci parte din descrierea de mai sus, inseamna ca esti exceptia, care confirma regula. Felicitari!