Ce nu ne place in lumea asta, de evadam in alte lumi?

Eu ador marea, iubesc Soarele. Pot sa stau tolanita pe nisip ore, zile. Imi place sa inot si sa alerg cu fiul meu pe malul marii. Sa cutreier prin padure si sa numar frunzele. Sa ma catar pe munti si sa respir. Pur si simplu. Sa stau cu familia si prietenii la taclale, sa infulecam mancare chinezeasca, sa bem vin rosu si cafea. Sa citesc Osho si sa fac qigong. Imi place sa traiesc in lumea mea.

Paralel cu aceasta lume, petrec 10-11 luni din an, in alta care-mi hraneste orgoliul. Cea profesionala. Ca doar n-am sa ma mint acum sa spun ca fac treaba asta doar pentru bani. O fac pentru ca-mi place, ma reprezinta si ma hraneste. Nu la propriu. Invat continuu. Experimentez in fiecare zi. Imi fortez limitele. Iau energie de la oameni si dau inapoi si mai multa. Ma conectez la problemele lor si ma transform deseori in mama ranitilor, fara sa mi-o ceara cineva. Imi asum responsabilitati. Cred ca undeva, in constructia mea, s-a facut o conexiune gresita. Nu stiu sa mananc, sa dorm, sa ma relaxez si sa las pe maine o problema, care chiar se poate rezolva maine. Sunt data pe repede inainte si nu ma pricep sa pun frana. Asa ca trag pana cand motorasul meu, prea incins, ia foc. E dura explozia, de fiecare data. Cad. Ma tranteste, o vreme. Dar, m-am invatat si cu asta. Zac, imi ling bine ranile si, ca orice supravietuitoare, imi fac incet dar temeinic un plan. Am un prieten care spune „daca o duci pe Nadina la 1 km in pamant, tot gaseste ea o cale sa iasa la suprafata”. Si de fiecare data imi promit ca o s-o iau mai usor. Si ca orice promisiune, ma tine trei zile.

Lucrez intr-un mediu dur, in care ca sa existi, trebuie sa lupti. E lumea in care am invatat ca informatia inseamna putere. Si iata dependenta mea de net si de prelungirea mainilor mele, calculatorul. Nu imi imaginez o lume in care sa nu gasesc in cateva secunde raspunsul.

Reteaua asta virtuala de prieteni este o experienta noua pentru mine. Am chemat pe facebook persoane cunoscute, din lumea mea, dar mi-a fost rusine sa nu deschid usa celor pe care nu-i cunosc, dar care si-au dorit sa intre. Mi se pare tare nu ca exista, ci ca eu inca n-am fugit. Nu sunt genul care sta pe mess, care se joaca pe computer. Ma terorizeaza toate animalutele si pasarelele pe care mi le trimiteti ca sa-mi fac nu stiu ce ferma virtuala, pe care nu am curiozitatea sa o experimentez. Aproape ca ma indispun inimioarele, pernutele si binecuvantarile pe care le primesc zilnic de la necunoscuti. Ma deceptioneaza fetitele cu nume de pisi care-si arata nurii si ies la agatat. Sunt agasata de barbatii care incearca sa ma vrajeasca pe chat. Dar imi place sa intru de 2-3 ori pe zi in lumea asta, sa ascult cate o melodie postata inspirat, sa citesc gandurile voastre despre viata, iubire, cantec, soare, sau ce-o mai fi. Mi se pare ca scriem mai sincer, decat vorbim.
Imi place sa ma conectez la lumea libera a internetului, nealterata de interese materiale si politicianiste.
Cred ca am intrat in jungla libertatii noastre.