In haita

4 comentarii

Am facut fotografiile de mai jos asta-seara in jurul orei 17,00, intr-o intersectie din Bucuresti. Nu pentru ca n-as mai fi vazut caini atatati si nervosi si catele in calduri…Doar ca mi s-a parut un tablou demn de Sexgate-ul din PSD.

Oamenii ocoleau precauti turma agitata. Si nici eu nu am indraznit sa ma apropii prea tare.
Ei erau multi, ea una singura. S-au invartit in juru-i, si-au aratat coltii unul altuia, iar cel mai rau a inscris…

La fel de deplorabil imi pare si spectacolul tinerilor pesedei.
As rade in hohote dar nu pot, cand stiu ca mitocanii astia vor sa conduca in curand Romania.

Bravo, Victor Ponta! Si intregii echipe de comunicare a partidului. Sexul vinde. Tineretul pesedist este de acum de notorietate.

Si serios, n-ati auzit d-lor de management de criza? „Este o porcărie şi o diversiune“. Ce raspuns e asta, Victoras?

Norocul vostru ca, din dorinta de a scapa de actualii conducatori, posturile de televiziune nu fac valva cuvenita acestui subiect.

Cum inteleg tinerii „politicieni” sa comunice cu electoratul inteligent

3 comentarii

Am lucrat cu cativa politicieni. I-am ajutat sa comunice. Asta e meseria mea. Nu regret, pentru ca i-am ales. Nu am acceptat orice cont, pe oricine, pentru un pumn de arginti.
Iata un penibil pe care nu l-as consilia niciodata!

Nadina Nedelea cum nu recunoasteti penibilul? E in fiecare zi la tv http://www.cristianrizea.ro/
Wednesday at 10:28pm

Acesta nu e un articol. Este o preluare a unui postari facuta de mine alaltaieri, pe facebook. O reactualizez pe blog, ca sa aflati ce inteleg „politicienii” romani prin comunicare. Iata discutiile dintre Cristian Rizea si noi, ziaristi si alegatori.

Andrei Badin Hahahahhahahhahaha;))))))
Valentin Zaschievici Haaaaa? Cine e asta? Pai ce, tu esti doctor sa-l consulti?
Radu Herjeu Io l-as lua. Iti dai seama ce provocare profesionala? E usor cand ai material bun 🙂
Monica Micu a ajuns, deci, in fiecare zi la tv? eu l/am cunioscut pe cand punea mochete prin cladiri alese;)
Ionescu Laurentiu asta-i cristi rizea?
Nadina Nedelea ‎@Andrei, da. Si promit ca furia va continua si voi demitiza „mituri”
@Vali, nu sunt doctor, ca n-am invatat destul 🙂
@Radu, am avut niste misiuni imposibile: Sorin Oprescu (independent la Bucuresti), Oana Mizil vs Gigi Becali in Ferentari (unde ciobanul platise energia electrica si dadea pomana non stop). Mi-a trecut de provocari de genul asta
@Monica, nu-l cunosc si SINCER nici nu-mi doresc.See More
Radu Herjeu Nu zic ca n-a fost greu, dar macar ai avut consiliati buni. Imagineaza-ti sa faci din rizea un personaj bun de dat la televizor 🙂
Monica Micu pai uite ca deja e in fiecare zi la tv!
Radu Herjeu Asta nu inseamna ca si e bun pentru asa ceva 🙂
Valentin Zaschievici ‎@Radu. Sigur, Pe Discovery, la aia despre maimutze :)) Ca tot purtasem azi o discutie cu Alex Chiciu despre maimutze geniale si mameluci care danseaza cu ghiveciu-n cap la Antena 2 :))
Monica Micu Doamne fereste, ai dreptate. Eu ii raspunsesem Nadinei dar, cumva, se potrivea si cu remarca ta. Si atunci problema e ca apare.
Nadina Nedelea Pai asta-i criza, de fapt. Cu asemenea specimene se prezinta opozitia lui peste
Alexandru Chiciu ‎:)))).Iarta-ma, Nadina, dar fotografia e geniala….Uite-l ce fericit iese dintre maci…Fabuloos:))))))
Maria Isopescu eu vad aceasta poza ca pe o reclama buna la opiu :))))
Valentin Zaschievici mda. imi aduce aminte de versurile lui Chilian: Un arici pe-un camp de maci !
Ruxandra Andreea ‎:))))) omul iubeste natura si camasile care se aseamana cu macii din campiile Romaniei =)) Patriotul din grâne!
Cristian Rizea Sunteti acelasi dn Herjeu care acum cativa ani ma ruga sa-l ajut cu un anumit project? Cata ipocrizie…
Cristian Rizea Dna Nedelea,va multumesc pt atentia acordata…sincer ma bucur ca va faceti timp sa urmariti emisiunile tv la care sunt invitat…
Nadina Nedelea ‎@D-le Rizea, imi pare rau sa va dezamagesc. Nu mai urmaresc niciun show de televiziune, ca nu am ce. Dvs, invitatii cantati minut de minut aceeasi placa. Butonez, d-le Rizea. Defect profesional. Sanatate!
Septimiu Sarateanu Cine e papagalul asta ?
Septimiu Sarateanu e vina celor ce i-au permis sa vina la tv…citi bani a cotizat pentru un loc eligibil la uninominale ?
George Huiu Pacat…ati muncit si ei au…uitat! Dar este specific poporului roman!
Liliana Babus Bine ca madama Ada Mesesan nu are motive sa se plinga de consiliati! Ce usurare! 😀
Cristian Rizea Dn Sarateanu,sunt unul mai putin papagal decat dvs ,asta ca sa nu mai aveti nedumeriri!
Cristian Rizea Si va invit in colegiul meu din jud Braila,chiar in Insula Mare a Brailei ,unde e facuta si poza sa intrebati pe orice ulita din orice comuna daca mi-am castigat colegiul cu bani asa cum spuneti dvs sau facand o campanie din poarta in poarta! Din pacate nu cred ca o sa puteti tine pasul cu mine din cauza burtii! Asa ca va sfatuiesc ,faceti putin sport si va astept oricand cu placere sa facem impreuna o vizita in colegiul meu !
Cristian Rizea Dna Nedelea,in primul rand eu nu-mi permit sa jignesc pe nimeni,indiferent cat de antipatic mi-ar fi sau cat de frustrat m-as simti…asta tine de ceva ce se cheama,,cei 7 ani de acasa”…dar va inteleg,nu toti putem fi perfecti……..Apropo de cei cu care va laudati ca I-ati consiliat …cu mici exceptii,la majoritatea greselile gramaticale si de exprimare sunt ceva cotidian,lucru pe care la mine ,din pacate pt dvs ,iertati-mi lipsa de modestie, nu-l veti gasi!
Nadina Nedelea ‎@Cristian Rizea, INVATA sa dai socoteala! Nu veni cu contra-argumente penibile, pe wall-ul meu, ca te arunc de nu te vezi, d-le Perfectiune!
Respecta-ma! Traiesti pe banii mei. Iar daca nu-ti convin criticile, lasa-te de politica!
Septimiu Sarateanu mergeti la alfabetizare intii domnule Rizea…prescurtarea la pronumele de politete, articulat ( domnul )este dl.si nu dn. DN e pentru drumurile nationale ….pentru dvs..e mai sigur ca veti ajunge pe ” centura politicii” …aveti toate calitatile
Septimiu Sarateanu eu unul nu mai raspund la toti agramatii care au descoperit facebook…Rizea The Parrot is the one …
Mihai Valentin Neagu Doar un accident politic….un ipocrit…dar cu tupeu…Are cele mai tari declaratii de avere si de interese…Nu are firme, nu are masini, are salariu mai mic decat impozitele mele dar are doua locuri de parcare!!! si ceasuri de 35000 de Euro… :)) Si imi aduc aminte de celebra replica din BD: „Ma recomanda vocea si talentul meu”..:)
Cristian Rizea Dna Nedelea,inteleg sa dau socoteala pt niste lucruri serioase… dar pt o poza , sincer cred ca faceti prea mult caz…sau inseamna ca am deranjat pe cineva…iar cu amenintarile folositi-le cu altcineva…la mine nu prea tin… O seara placuta!
Nadina Nedelea Politician in vis acest Cristian Rizea, daca intelege sa ma domneasca, dar sa ma faca prost crescuta si frustrata, lezandu-mi astfel onoarea mea de cetatean cu drept de vot. Asa ca, fara sa mai pierd vremea, il scot din lista mea de prieteni virtuali. Iesi afara si mai invata oleaca de comunicare, desigur. Mai sunt doritori? Ca vreau curatenie in lista…
Constantin Vlad http://sutu.ro/academia-de-cretini/trece-lebedele-n-zare-eu-ma-uit-ele-dispare/ 🙂

PS: Multumesc pentru precizare, Cristi Sutu!

Basescu, ti se scufunda corabia!

1 comentariu

Scandalul reducerii salariilor, a pensiilor, a indemnizatiilor depaseste granitele Romaniei.

Indiferent daca este sau nu un mesaj electoral, declaratia directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn arata clar un lucru: Puterea actuala a gresit! A luat decizia taierii in carne vie, a gasit solutia imediata de infometare a populatiei, pentru salvarea corabiei aflate deja in deriva.
Iar greseala Puterii actuale a fost aruncata in spatele FMI. Miile de comunicatori care deservesc Puterea si-au dovedit astfel incompetenta. FMI-ul s-a infuriat si a ripostat.

Argumentele mele:
1. Nicio banca nu te obliga sa te imprumuti de bani. Iti impune doar conditiile finantarii.
2. Niciun organism strain nu poate sa-ti faca tie politica interna. Cu atat mai putin, un organism financiar. Deciziile le ia Guvernul. Executivul devine astfel singurul responsabil.
3. Anul trecut conducatorii nostri (aceiasi de azi) se laudau ca banii de la FMI nu vor fi folositi pentru plata salariilor si pensiilor. Acum se plang ca nu le ajung nici pentru asta.
4. Sunt de acord cu mentinerea impozitarii la cotele actuale si inteleg ca majorarea TVA-ului si a cotei unice ar insemna dezastru (desi nu sunt economist).
5. Nu sunt de acord sa taiem din pensii, cu riscul vietii parintilor nostri
6. Nu sunt de acord sa taiem salariile nediferentiat
7. Nu sunt de acord cu cheltuielile aberante pe care le fac ministrii si primarii PDL in investitii absolut inutile, pe vreme de criza: sali de sport, teren de golf, portal e-romania, reabilitari de strazi (reabilitate in fiecare an)….
8. Nu sunt de acord cu aruncatul pisicii, cu dat vina pe trecutul liberal sau psd-ist. E jenant! Basescu e la putere de 20 de ani, in guverne, la primarie, la Cotroceni. Daca a fost tot timpul acolo, de ce nu a oprit risipa?
9. Putin imi pasa ca-si reduc cheltuielile cu convorbirile telefonice sau deplasarile externe, atat timp cat isi cresc comisioanele la contractele cu statul, iar achizitiile publice se fac asa cum se fac.
10. Ajutoarele sociale pe care le promit devin mita electorala. Oamenii ar trebui sa refuze sa se lase ajutati. Sa ceara sa fie remunerati corect pentru munca depusa azi, sau ieri (in cazul pensionarilor).

Daca aveti pareri, completati acest post! Lista nemultumirilor ramane deschisa…

Politica de conjunctura

1 comentariu

Boc, fa-te ca lucrezi! Da-le ziaristilor paine, adica stiri de tocat. Azi despre alocatii, maine despre impozitarea pensiilor, poimaine despre someri. Intre timp echipa de negociatori a PDL este in actiune. Se repeta istoria de acum 5 ani, cu PNL.
Grupul de independenti extrasi din PSD se va numi oare PDS (pe modelul PLD)? Si dupa uniunea cu PD cum? Va fi o noua formatiune de dreapta, prin centru, spre stanga??? Partidul RUPE-TOT?
Cristian Diaconescu este cineva. Fost ministru de externe, psdist echilibrat, pretuit in partid si in afara. Plecarea lui Cristian Diaconescu lasa urme adanci pe fata PSD, indiferent de declaratiile de regret pe care Ponta si Iliescu le fac la cald.
„Am ajuns de rasul lumii” era expresia franchetii cu care Diaconescu recunostea public, in fata a 1700 de colegi de partid, problemele de imagine ale PSD. Primul discurs adevarat al acestui politician. Un discurs pe care Diaconescu il traia, il spunea din suflet, nu din minte. Era clar ca nu era un discurs scris de consultantii de imagine ai partidului, ci unul dureros, simtit pe propria piele.

Ii dau o sansa lui Ponta, am spus-o inainte sa fie ales presedinte PSD. Recunosc ca are extrem de mult de lucru in partid si cu el insusi. Face greseala dupa greseala, pe imagine coboara nu urca, discursul de la Congres a fost foarte slab, alocutiunea de dupa alegerea in functia de presedinte a fost lipsita de stralucire, iar iesirea de azi nu m-a dat deloc pe spate. Apelul lui de acum cateva ore „Cristi, sper ca decizia este revocabila” este aproape penibil. Si mai penibil este insa ca Diaconescu nu-i raspunde la telefon.
Doua lucruri imi par foarte grave:
Nu au stiut cat de valoros este Cristian Diaconescu inainte sa-si dea demisia?
Cat de tare uraste Criastian Diaconescu partidul, daca depune o adeziune scrisa la Grupul Independentilor, dar colegilor din PSD nu le raspunde la telefon?

Recunosc inca odata ca din punct de vedere politic, nu-mi pasa deloc de migratia lui X sau lui Y, catre partidul aflat la putere. Dar ca om de imagine imi este greu sa ma stapanesc, sa nu arat lucrurile care se vad cu ochiul liber. Ce nu pot sa inteleg este de ce nu le vad ei? De ce nu se opun manipularii pdliste? Sunt depasiti? Se imbata cu apa rece? Ne indreptam in ritm accelerat catre partidul unic? Dupa cum se prefigureaza azi clasa politica, partidul lui Basescu va avea majoritate la alegerile urmatoare, indiferent cate masuri nepopuliste va lua in urmatorii doi ani.

Iar asta nu e bine pentru noi cetatenii. Fara o opozitie reala, nu este democratie!

Devanghelizarea PSD?

4 comentarii

Mi-am pierdut rabdarea cu partidul asta. De doua luni isi tot spala rufele murdare in direct pe web-cam-ul national. Asa ca nu mai reprezinta nimic pentru mine, nici din punct de vedere profesional, ca stire adica.
In ultimele 3 zile insa, gluma s-a ingrosat in mod misterios. Pentru prima data de cand exista PSD se prefigureaza alegeri cat de cat libere in acest partid mamut.

Ponta este speranta acestui partid. Tanarul asta are sanse sa salveze ruina esicherului politic de stanga. Dintre cei 9 candidati este singurul care poate aduna. Poate convinge electoratul ca partidul asta merita o sansa, poate reuni gastile din PSD, poate aduce pacea intr-o familie dezbinata, dar mai ales poate opri migratia catre alte partide sau catre, chipurile, Grupul de independenti.
Victor Ponta reprezinta cu adevarat schimbarea la fata a unui partid imbatranit in mesaje, blocat in baroni, coplesit de interese si vanghelizat peste masura.

Motivele pentru care Ponta poate:

– E tanar (mare schimbare pentru un partid care pana acum s-a prefacut ca promoveaza tineretea si competenta)
– Este intelectual, cult, vizionar
– Trece sticla (are discurs, are replica, vorbeste bine, se uita in camera, nu se enerveaza, nu i se subtiaza vocea la nervi, este pozitiv, e constructiv)
– Nu e banuit de coruptie

Despre Presedintele de-o noapte, doar atat: cu el PSD-ul nu mai are nicio sansa. El nu poate. Vorba alegatorului „cu sustinerea pe care a avut-o Geoana si femeia de serviciu de la partid ar fi castigat alegerile”.

Daca nu se trezesc psdeii maine, ii va adormi Basescu pe veci.

Basescu in cartea de istorie

3 comentarii

Cea mai buna strategie de campanie. Nu a vorbit cu contracandidatii sai. Pe principiul „sunt prea mici pentru mine”. A luptat impotriva clasei politice si a mogulilor. Dar atentie! Nu in timpul campaniei electorale, ci timp de 5 ani, cat a fost presedinte. A denigrat permanent intreaga clasa politica, parlamentarii cu precadere si a defaimat continuu presa. In campania din 2009, a cules roadele muncii sale. Si in timp ce ceilalti politicieni isi diluau mesajul electoral batand campii pe orice subiect le venea la indemana, el ataca doar doua teme:
– Reducerea numarului de parlamentari, Parlament unicameral
– Mogulizarea presei

Teme aflate in mintea si in inima romanului. Basescu insusi le inoculase.

o De la tribuna Parlamentului, Basescu le-a explicat romanilor ce investitie proasta au facut in politicienii pe care i-au ales sa detina puterea legislativa in Romania
o De la pupitrul de la Cotroceni, Basescu a demonetizat un Guvern PNL-PDL pe care el insusi l-a numit, incercand sa le demonstreze romanilor ca si el a luat teapa si ca puterea executiva in Romania este o gasca de baieti destepti, cu un singur scop: sa se imbogateasca pe banii statului. Cu tertipuri fine, si-a scos propriul partid de la Guvernare, aruncand si asta in spatele liberalilor pe care i-a decimat fara mila. I-a aliat public cu mega-partidul de opozitie, PSD. A lipit dreapta de stanga, creând confuzie doctrinara, distrugand astfel principii politice, statute, echipe. PSD-ul de azi este victima ineficientei conducatorilor stangii de atunci. Este o ruina a unui partid mamut ale carei sfori le trage tot Basescu.
o De la Tribuna Parlamentului, de la Cotroceni, din strada, din supermarket, Basescu a transformat ziaristul intr-un om de rand, l-a redus la statutul de „gaozar” sau de „tiganca imputita”. Nu oricum, ci lent si cu rabdare, ca picatura chinezeasca, a inoculat in capul cetateanului ideea ca a patra putere in stat, PRESA nu este deloc libera, ci condusa de interesele patronilor de trusturi.
o Cu Vantu, Voiculescu si Patriciu in gura timp de 5 ani, cu apelative maneliste gen „mogul”, „baron local”, „baieti destepti”, Basescu a patruns adanc in mintea romanului de rand, iubitor de telenovela si de manea, pe care l-a si gratulat cu atentia sa la finalul campaniei electorale, cand s-a lafait zile in sir pe ecranele OTV (rusinea presei romanesti).
o Lucratura de imagine este geniala si nu se datoreaza doar echipei de consultanti pe comunicare, ci lui Basescu insusi. Ma explic: analistii, PR-istii, consultantii in marketing politic pot face o situatie a realitatii romanesti, pot crea strategii de pastrare a electoratului propriu, de penetrare a segmentelor necastigate, de viitor, daca nimeni nu ii ia in seama, nu ii asculta, atunci munca lor nu produce efecte. Dar atentie, nu vreau sa retina cineva ca Basescu este un politician ascultator si atat.
o BASESCU este singurul personaj politic real, viu al Romaniei. Ne face agenda de foarte multi ani (nici nu vreau sa-i numar).
o Manipuleaza cum vrea presa, pe care tot el o defaimeaza apoi. Presa care si cand incearca sa lucreze impotriva lui, ii aduce tot beneficii de imagine.
o Politicienii de azi se viseaza toti niste Basesti.

Basescu este creatia acestui popor. Este tata si fiu al politicii romanesti post-revolutionare. Este producator si personaj de stiri si emisiuni televizate. Este baron local, mogul de presa si baiat destept. A condus si conduce realmente Romania, exact cum in vremuri demult uitate isi ducea catre mal nava care plutea in deriva. Este responsabil pentru starea actuala a acestei tari si da, va ramane in cartea de istorie, asa cum isi doreste. Drept primul presedinte-dictator dupa 1990.

PS: strategiile de campanie ale contracandidatilor sai nu merita atentie. Voi evidentia, la gramada, cele mai mari greseli ale opozitiei basesciene:
– Au iesit cu mai multi candidati. Au derutat electoratul.
– Au avut in mana o lovitura de campanie, greu de imaginat (filmuletul cu Basescu lovind un copil) si au aruncat-o la cosul de gunoi: moment difuzare, personaj pentru sustinere (Dinu Patriciu).
– ERONATA vizita la Vantu, ar fi putut fi contrata daca Geoana ar fi avut replica si daca SOV nu ar fi intrat in emisiune, prin telefon, la propria televiziune.

Concluzie: nu si-au permis sa castige!

Politica de Prime-Time

2 comentarii

Problema nationala a Romaniei nu e, nici pe departe, gerul care ingheata pietrele. Nici efectele inghetului. Oamenii care mor de frig primesc vreo 30-40 de secunde de atentie. Iar lipsa caldurii, de prin multe locuinte, e masurata cu termometrul in vreo 2-3 minute, maximum. Stirile cu scolile neincalzite, spitalele cu pacientii inghetati de frig si de spaima ca nu apuca ziua de maine, trec aproape neobservate, ca nu sunt dezbatute si detaliate in talk-show-uri. Pentru tragediile reale ale Romaniei nu are nimeni interes sa creeze analisti.

Stirea de interes national este alta, dragii mei concetateni. Este mare, tine prima pagina a ziarelor, creste de la matinal pana in Prime Time, cu fiecare minut care trece, de pe 7 decembrie 2009, incoace: Presedintia PSD. Cade Geoana, ramane Geoana? Vine Mitrea cu clica, sau Diaconescu cu echipa? Il reactivam pe Nastase?

Si uite-asa, bucataria PSD este la vedere, pe web-cam-ul national.
Unii se spala pe maini de ingamfare, altii se vaieta de mama focului ca au fost arsi de energii negative, in timp ce smecherii fac jocuri straine de partid, dar dirijate de politicieni grei ai neamului… Numai cativa, realmente implicati in viata partidului, se lupta cu EGO-urile si interesele conducatorilor de gasti PSD-iste, ca sa salveze, ce mai e de salvat dintr-o corabie care pluteste in deriva, de vreo 6 ani. Si urmaresc cu interes campania pentru presedintia PSD, care, in ciuda declaratiilor, a inceput deja. Si nu privesc la ei, la cei care se lafaie prin studiouri de televiziune, ci sunt atenti la semnalele pe care le transmite vesnicul conducator, Ion Iliescu. Acelasi pe care, politicieni pe care n-am sa-i numesc, l-au trimis acum ceva ani, nu pe centura politicii, ci…la culcare. Caci „tiganul, cand a ajuns imparat, intai pe mama lui a-njunghiat.”

Nota: Articolul este doar o reactie de cetatean al Romaniei, fara afinitati politice, la intentia lor de a-mi insulta inteligenta.