E timpul sa ne ridicam!

11 comentarii

Nu-mi place sa fiu la moda. Nu imbrac culorile indicate de creatori sau promovate de trendsetteri. Nu sunt tunata si nici nu tin sa impresionez prin fizic sau cu hainele de pe mine. Cu atat mai putin m-as alatura multimii snoabe care abia AZI isi aminteste de Adrian Paunescu.

Dar nu pot sa tac. AZI nu am rabdare cu rautaciosii, cu cei ce se cred judecatori, cu cei care arunca cu pietre in Eroi, numai pentru a iesi din propria neputinta.

Calcatorilor pe cadavre, AZI nu-l mai judecati pe OMUL Adrian Paunescu, ca NU mai e.

AZI ne defaimati pe noi, cititorii lui Adrian Paunescu, pe noi cei care ne-am culcat cu volumele lui de poezii sub perna, sau daca n-am avut bani pentru carti, i-am copiat operele pe caiete dictando (vorba Adrianei Oprea) si i le-am invatat pe derost. Stiam “Oratie de nunta” dinainte sa apuc sa iubesc un barbat, fredonam “La o cana de vin” dinainte sa am prima intalnire amoroasa.

Si Doamne cat de mandra eram de Romania, cand poporul isi iubea tricolorul, cand pe vremea dictaturii comuniste, cei care stiau sa citeasca printre randuri isi reaprindeau tortele demnitatii nationale la lumina Maestrului Paunescu si a bulgarilor de energie buna, pura -folkistii Romaniei: „Daca renunti la lupta, n-ai ce sa mai astepti, nimica nu se face-n pozitie de drepti!”

Am intrat in presa pe versurile lui Adrian Paunescu si i-am promovat Cenaclul “Totusi iubirea” (la vremea aia), la radio Metronom Rm. Valcea. Am avut norocul sa lucrez in radioul lui George Chirca, fostul sunetist al Cenaclului Flacara. Am trait cumva in atmosfera Cenaclului, doar ca era imprimata pe banda. Dar George Chirca mi-a inviat momentele trecute cu povesti si tristeti din culise.

Nu am cerut sa mi-l descifreze pe Adrian Paunescu. Imi iau de la fiecare om sau intamplare din viata mea atat cat imi trebuie, sa pot merge inainte. Nu fac obsesii. Nu ma leg de lucruri, sau de oameni. Dar nici nu uit momentele care m-au ajutat sa ma inalt. Scriitura lui Adrian Paunescu mi-a folosit in urcare. Am invatat cu el sa fiu mai buna, sa-mi mangai parintii, sa-mi alint copiii, sa privesc cu drag la oamenii aflati in nevoi si sa-i ajut. Nu stiu sa trec mai departe cu indiferenta. Si nici nu vreau sa fiu un astfel de neom. Ard pentru fiecare nedreptate si ma revolt cu toata fiinta mea. Dar nu regret azi ca nu sunt o oaie din turma. Prefer sa fiu hulita, jignita, deseori invidiata si uneori iubita.

Primesti ceea ce daruiesti! Iar Adrian Paunescu ne-a daruit iubire. Asa cum a stiut el, Vulcanul, Flacara, Manipulatorul, din punctul meu de vedere MUNTELE DE ENERGIE BUNA al Romaniei.

Poate a fost prea mare pentru el insusi, poate i-a fost prea greu sa-si duca povara, dar cine are suflet, cine si-a regasit fiinta si s-a impacat cu sine, a primit de la Adrian Paunescu exact ceea ce i-a trebuit.

Maestre, te-am recitat in singuratea mea sau in fata publicului, te-am cantat in serile mele romantice sau de petrecere, am iubit si m-am despartit fredonandu-mi bucuriile sau tristetile nu pe vorbele mele, ci pe versurile tale.

Te iubesc, Poetule! Asa cum stiu eu, in tacere, dar AZI n-am mai rabdat si m-am rastit la public. Iertare voua, tuturor. Iertare mie.

E timpul sa ne ridicam!

Let’s Do It, Romania!

7 comentarii

Si a fost Ziua Curateniei Generale.

La Mogosoaia, in zavoiul de la intrare, de langa Casuta copiilor Alinei (Chic Camp).

Si am iesit la curatenie, cu mic cu mare. Noi, cei veniti de acasa, cu plozii dupa noi, sa le impartasim o lectie de voluntariat. Si ei, cei care ne-au primit acasa: Alina, ajutoarele si cei 17 copii minunati de care au grija.

Inarmati cu saci mari de gunoi si protejati de manusi de cauciuc am adunat tampoane, hartie igienica, pampers, bidoane, hartii, pungi de plastic… Sticle ingropate de timp. Am gasit circa 20, sub un singur copac. Malul lacului duhnea.
Fotografiile stau marturie ca gunoiul este la loc de cinste in Romania. Peste tot. In calea noastra. Il respiram, il ocolim si ne vedem de viata ca si cand nu pe noi ne-ar afecta.

Acesta nu este un articol de repros. Nici nu am cuvinte sa-mi strig mahnirea ca unii dintre noi arunca tot ce le pica in mana, pe geamul masinii, de la balconul locuintei, sau lasa pe unde trec urmele nesimtirii lor.

Dimpotriva, acest articol vreau sa fie unul de multumire. Pentru ceea ce am primit azi la Mogosoaia. Speranta ca unii dintre noi mai vor sa schimbe in bine Romania, ca mai cred ca asta se poate. Dragostea copiilor de la Chic Camp. Ce copii, ce sentimente curate!

Andreea, Alina Chic, Nicoleta, Ramona, Alina, Naomi, Adrian, Monica si tuturor celor care ati fost azi la Mogosoaia va multumesc ca m-ati primit in viata voastra! Copilasilor draguti ai Alinei (Chic), le promit ca o sa revin. Simt ca am multe de invatat, iar fiul meu are nevoie de copii ca voi, care stiu sa primeasca, sa daruiasca, care stiu sa se bucure.

PS: fotografiile profi sunt opera Alinei Chic.

Trista Romanie, tara mea de dor

6 comentarii

Si m-am intors.

Si nu mor de bucurie ca sunt iarasi in Bucuresti. Am gasit aceleasi fete triste, aceiasi oameni care uita azi ce le-ai facut ieri, indiferent ca a fost de bine, sau de rau. Am reintalnit aceiasi soferi isterici si culmea, chiar in perioada de vacanta, aceeasi aglomeratie in trafic. M-a intampinat falnic blocul gri de vis-a-vis care mi-a aratat in ce tara sarmana, neajutorata si trista traiesc. Mi-am murdarit din nou picioarele in praful de pe strazi, m-am inghiontit cu oamenii care te imping de-a dreptul sa-si faca loc pe trotuar, in goana catre nicaieri. Mi-am platit facturile exagerate la companiile monopol de stat, care mi-au incasat curent electric neconsumat (ca doua luni a fost casa inchisa), iar la reactualizare, in loc sa-mi dea banii inapoi, mi-au pus cateva zeci de lei, in plus.

M-am intors la Statul care-si omoara copiii in Maternitate, la oamenii care-si cumpara medicamente in rate. Azi am auzit un apel disperat: “Alo, 112, luati-mi copiii ca nu am ce sa le mai dau de mancare”, striga un barbat din Vaslui. Dar, cei care ne conduc si ar trebui sa aiba grija de acesti sarmani, nu aud. Se joaca de-a Guvernul si asteapta indicatii de la tatuca, in timp ce sug sangele copiilor nostri si sufla vant de moarte peste batranii Romaniei. Iar Opozitia, plimba motiunea si suspendarea prin concedii in tari indepartate si afiseaza interesul national numai la televizor. Mogulii de presa, in pragul falimentului, se uita cu ciuda catre cel pe care l-au facut si i-a distrus. Iar ziaristii, aia putini care au mai ramas drepti, sunt in stare de soc. Patronii, cu mici exceptii, i-au abandonat, fara carti de munca, cu conturile goale, cu facturi neachitate, cu copiii nepregatiti de scoala. Drepturile de autor sunt o “afacere” la limita legii, care-i plimba zile in sir pe la ghisee, pe salarii mult diminuate.

M-am intors pentru ca fiul meu are un program foarte clar din toamna: incepe primul an de scoala! Si are o invatatoare adorabila, pe care o cunoastem deja, Rose Luca, o fata buna care lupta pentru copiii ei. Si nu-i pot intrerupe brutal placerea de a juca, pe scena. Piesa in care are si el un rol mititel se reia in aceasta stagiune, la Teatrul National.

Asta nu inseamna insa ca-mi doresc sa raman. Vreau doar sa-i fac lui calea mai usoara in descoperirea tainelor invataturii. Intre timp, ii voi lua cursuri intensive de limbi straine, ca sa-l pot transfera la orice scoala, in strainatate. Cand vom hotari! De acolo, voi avea sigur mai multa energie sa lupt pentru tara mea, minunata mea Romanie. Cea de la cetatea Sarmizegetusa, din locul sfant al dacilor, din locurile indepartate unde nu ajunge usor picior de raufacator, gropar de tara si de neam.

Agonie

6 comentarii

Cseke Atilla, ministrul de azi al sanatatii e declarat responsabil pentru colapsul sistemului sanitar romanesc. PENIBIL. Politicieni penibili. Pai “amaratul” asta nici nu s-a apucat bine de spagi. Abia invata mersul.

Dar voi, comisionarilor pe bani publici, ati indatorat tara pentru aparatura medicala pe care nu ati mai avut bani s-o instalati, ati facut afaceri cu firmele producatoare sau importatoare si ati cumparat cele mai scumpe medicamente din Uniunea Europeana, ati declansat campanii inutile pe bani publici, ati vaccinat populatia impotriva unor boli inchipuite numai de dragul onorariului. Iar astia mici, papagalii de partid, atentie! Aia mari de la voi au ingropat sistemul. L-au nimicit. Ca ei si familiile lor nu-si risca vietile aici, se trateaza prin tari straine si dezvoltate, pe bani grei.

Cadrelor medicale si auxiliare de la Giulesti le spun si eu cu amaraciune: RUSINE! Unde erati cand mocnea incendiul din sectia de terapie intensiva in care erau bebelusii? Nu va contest profesionalismul. Nu tuturor. Dar ma tem ca v-ati pierdut omenia. Daca nu-i asa, iesiti in fata spitalului si spuneti ce probleme sunt. Noi, mamele care am trecut pe acolo, le stim. Si va stim.

Astept directorul de spital care sa-mi spuna ca nu a acceptat compromisuri: cabluri electrice carpite, mancare injumatatita, ca nu s-a umilit de la o luna la alta ca sa plateasca facturile de intretinere. Sau ca nu stie ca in spitalul pe care-l conduce asistentele merg la pacienti cu lista: astea sunt medicamentele de care aveti nevoie, le gasiti la farmacia din colt, sau pe unde puteti.

1 iulie 2010: tatal meu ajunge la spital in stare foarte grava. Este pus in perfuzii. Peste cateva zeci de minute e transferat la un alt spital fara a fi anuntata familia. Descult, caci in goana urgentei a fost urcat pe targa fara pantofi in picioare. La spitalul la care a fost transferat asistenta vine dimineata cu cererea: recipientele pentru analizele de sange si ulterior, toate medicamentele necesare tratamentului. Am refuzat sa dau spaga, dar le-am cumparat recipiente de sange, pentru ca se gaseau intr-un singur loc in oras si mi-a fost mila de batranii, ca tatal meu, care erau in stare grava, in imposibilitatea de a se deplasa, dar primeau indemnul: cumparati-va ca nu va putem face analizele, deci nu prea stim de ce sa va tratam.

Tragedia de la Giulesti este de neacceptat. Pentru noi, ca popor. Este semnalul crunt ca Moartea se instaleaza rapid in Romania.

Se simte in praful de pe asfalt care-ti inegreste picioarele si-ti zoieste pantofii, in zambetele triste si strambe ale gurilor cu tot mai putini dinti, in mucegaiul care a cuprins cladirile din multe orase, in incrancenarea soferilor din traficul tot mai aglomerat pe drumuri din ce in ce mai stricate, in furia cu care ne privim rareori in ochi, in gesturile badarane ale casierelor care iti arunca mancarea pe banda, sau care se ratoiesc la tine ca ai indraznit sa le deranjezi sa-ti platesti facturile exorbitante la companiile monopol de gaze, apa ori electricitate. In disperarea cu care cautam vinovati, fara a privi o clipa la noi, in noi. Daca nu la ce am facut rau, macar la ce am facut bine.

Care e binele pe care l-ati facut azi? Cati aveti curajul sa raspundeti provocarii lui Mile Carpenisan?

Eu v-am scris voua. Asta m-a costat timp si suflet. Ma doare de fiecare data cand incerc sa trezesc constiinte adormite si primesc in schimb cititori. Si atat. Astept oamenii de actiune. Care sa ma caute si sa-mi spuna HAI! Oameni ca Raed Arafat. Care i-a mobilizat atat de bine pe salvatori.

Doctore, nu sunt mandra ca sunt romanca, sunt insa doar un strop mai optimista ca tu ti-ai implinit destinul in Romania. Intr-o tara care nu mai e capabila sa nasca eroi ca tine!

Sa ne fie rusine! Statul suntem noi!

7 comentarii

Cearta-ne! Meritam. Si-apoi tu esti tatucul. E normal sa ne mai palmuiesti din cand in cand.

Sigur ca nu e vina ta ca ne conduci prost. E vina “poporului de mana a doua”, las si cu un dezvoltat spirit de turma ca nu a nascut politicieni drepti, capabili, culti. Si ca e usor de impresionat. Vezi ce-ai facut cu doua lacrimi?!

Ceausescu a aparut tot dintre noi. Iliescu a fost alegerea noastra majoritara doua mandate jumate. La asemenea alegatori, un deceniu pentru Basescu este urmarea fireasca.

Dragi cititori,

Sper ca vorbele mele va revolta. Cei mai multi dintre voi sunteti buni, creativi, muncitori, aveti studii superioare, ati citit mai mult decat o carte a lui Cartarescu (pe care o tot rasfoieste presedintele), aveti doctorate si mastere, diplome pe care le tineti aruncate prin sertare ca nu va servesc la nimic, in tara voastra.

Enervati-va! E dreptul vostru! Dar daca starea pe care v-am creat-o se incheie cu o tigara in fata televizorului, cu injuraturi la adresa mea si a conducatorilor, n-am facut nimic.

Eu asa vad ca reactioneaza intelectualitatea romaneasca. Urla importiva manelelor, a OTV-izarii Romaniei, tipa ca are un presedinte incult, betiv, arata cu degetul incompetenta unui Guvern mutilat de interese de gasca, dar nu face nimic concret. Vorbele astea le auzim de 20 de ani. Dar unde-s oamenii capabili dintre noi? De ce nu se vad?

Ridicati-va, aratati-va, scrieti-va solutiile pe toti peretii, demonstrati-ne ca puteti schimba lucrurile. Haideti sa oprim dezastrul!

Spania, tara in care ma aflu temporar si nu definitiv, a avut aceleasi probleme. Dictatura lui Franco a lasat-o saraca, sleita, la limita. Peste 3 milioane de spanioli buni de munca au plecat la cules de fructe, au lucrat in constructii in tarile dezvoltate ale Europei: Elvetia, Anglia, Germania, Franta. Multi dintre ei au emigrat definitiv in Statele Unite sau oriunde au castigat mai bine decat acasa. Dar si mai multi s-au intors. La fel ca si romanii, au trimis bani in tara, si-au construit case, si-au intretinut familii. E adevarat migratia spaniolilor se petrecea in anii ’70, ’80, cu vreo doua decenii inaintea noastra. Iar integrarea Spaniei in Uniunea Europeana a avut loc in 1986. Si inca este tara care absoarbe cele mai multe fonduri europene. Iar investitiile se vad cu ochiul liber: infrastructura moderna, autostrazi care leaga tara de la sud la nord, de la est la vest, strazi si bulevarde largi si aerisite, retele terestre legate cu retele subterane si aeriene, toate intr-un plan national de modernizare, care pare ca nu se mai incheie, ci dimpotriva evolueaza, de la un an la altul. Si daca ai infrastructura, ai economie. Iar agricultura si turismul sunt infloritoare. Agricultura e finantata desigur din fonduri europene. Iar Spania are intelegeri la nivel inalt pentru desfacerea produselor sale pe pietele externe. Despre turism ce-as putea sa mai zic? Pe perioada de criza turismul spaniol infloreste. Cum? Prin promotii de neimaginat. Pentru ca agentii spanioli de turism gandesc in perspectiva: decat sa disparem ca destinatie turistica, mai bine pierdem bani acum.

Nu spun ca Spania nu are hotii ei. Ca politicienii lor sunt drepti, buni si cu gandul numai la popor. Departe de mine gandul asta. Dar se vede ca indiferent cum si cat fura, fac ceva pentru tara lor. Iar oamenii, fie ca au studii medii sau sunt intelectuali, au pus umarul din greu la reconstruirea Spaniei. Si de vreo 10-15 ani la asta lucreaza si romanii. Sunt cartiere intregi proiectate de romani, case si blocuri ridicate exclusiv de muncitori de la noi, sunt strazi, autostrazi, drumuri nationale sapate, asfaltate de confratii nostri. Femeile noastre foste profesoare, invatatoare, secretare le curata casele, le ingrijesc copiii. Sute de mii de romani le culeg in fiecare an fructele si legumele. Am vazut echipe de 40-50 de tigani (tigani am zis, cu fuste lungi si mustati rasucite) culegand la struguri. I-am filmat si i-am aratat la televizor, inca de prin 2003. Noi n-am reusit sa-i punem la munca, nu i-am mobilizat. Dar ei ii folosesc. Si nu le fura nici strugurii de pe camp, nici ceasurile de la mana. Ca si printre ei sunt oameni.

Prin 2007, responsabilii din Ministerul Muncii de la ei imi marturiseau ca romanii alaturi de alti emigranti le-au salvat sistemul asigurarilor sociale. Suna pompos? Nu e. Eu as zice nu ca emigrantii le-au salvat bugetul de pensii de la colaps, ci ca guvernantii spanioli au fost destul de destepti incat sa-i foloseasca. Au crescut amenzile pentru munca la negru, au aplicat sanctiuni care aproape i-au falimentat pe patronii care-si doreau sa insele statul. Teama a culminat cu incadrarea legala a emigrantilor. Iar asta a adus bani la bugetul asigurarilor sociale. Bani multi. Cifrele le gasiti aici. Dar si siguranta pentru romanii nostri care muncesc in peninsula. Acum, in criza, multi dintre ei sunt in somaj: in agricultura 700 de euro/lunar, daca ai muncit cel putin 6 luni. In rest, de la peste 800 de euro pe luna in sus.

Asa ca d-le presedinte, lasa vorbele mari: “Le multumesc romanilor care se chinuiesc sa munceasca in strainatate si sa trimita bani in tara. Va dati seama ce ar insemna ca in loc sa trimita bani in tara sa vina in Romania si sa ceara ajutor social? “

Stiai la fel de bine ca mine, inca de cand ai ajuns la Cotroceni cum sta treaba cu romanii din strainatate. Cat de mult conteaza pentru tarile in care muncesc, cat sprijina sistemele de asigurari sociale ale tarilor in care au emigrat. Chiar eu m-am chinuit si ti-am trimis cifre, imagini, asa ca un ziarist tembel ce ma aflu. Credeam ca presedintele nou ales si autointitulat “presedintele tuturor romanilor” gandeste in perspectiva. Nu sta cu mainile in san sa priveasca cum ii pleaca din tara tinerii, oamenii apti de munca, destoinici. Ce nu era logic? Daca nu ai forta de munca, nu ai contributii la bugetul de asigurari sociale, deci falimentul devine iminent!!!

Ah, si am un mesaj pentru statisticieni: nu mai dati cifre penibile cu somajul din Romania. Va tot comparati cu alte state si uitati intentionat ca forta de munca romaneasca e afara. Cateva milioane de romani apti de munca lucreaza in Italia, Spania, Grecia, Germania, Franta, Cipru, Canada. In tara sunt copiii, pensionarii, bugetarii si doar 3 milioane de angajati, care contribuie la sistem. Deci, ce calculati voi acolo, mai specialistilor? E ca si cand ati numara ouale dintr-o ferma in care nu mai exista gaini.

Si d-le presedinte fost capitan de vas, cum ti-ai fi salvat tu nava pe furtuna, daca nu aveai echipaj, daca-ti plecau marinarii pe alte vapoare?

“Anii mei tineri au sunat a cantec”…

Lasă un comentariu

Si l-am cantat!

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism la 24 de ani. Si i-am sacrificat totul: studiile care erau in alt domeniu, iubitul, familia. Dar am avut noroc. Ca am gasit presa de inceput a Romaniei, pe cea curata, nealterata. Am deschis usa primului radio in care am lucrat, in 1996. Era un moment de asezare in media romaneasca. Se facusera deja distinctiile intre presa scrisa, radio, TV si fiecare-si stia locul, aproape ca incepusera sa-si afle si rostul. Nu se vorbea pe vremea aceea de rate-card, ci doar de audienta sau de ziare vandute.

Am lucrat in presa in care nimic nu era mai presus de meserie. Am muncit si nopti, am muncit si zile, vorba maestrului Gheorghe Dinica… Am dormit in radio, sau in televiziune pe doua scaune lipite intre ele. Am mancat sandvis de paine cu paine, pateuri uscate, gogosi reci…Am lucrat in presa cand nu existau telefoane mobile si nu era la moda “google stie tot”. Cand net-ul nu-ti raspundea la toate intrebarile. Am cautat stiri mergand pe picioare, uneori la -15 grade Celsius, cu autobuzul, cu trenul. M-au alergat ortacii lui Cozma la Costesti, mi-au batut tiganii operatorul la Bucuresti, m-au agresat in direct pagubitii FNI, am plans cu minerii la 200 de metri sub pamant, m-am ratacit pe munte in toiul iernii…Dar Doamne, ce de satisfactii am mai avut!

Va compatimesc pe voi ziaristii de azi, din cauza ca nu ati trait vremurile de ieri. Cand minunea nu era sa-mi vad fata la TV, ci sa se vorbeasca despre stirea mea, sa se discute consecintele ei, sa se caute vinovati si sa se ia masuri. Sa se schimbe lucrurile.

Va relatez un dialog, pe care nu-l voi uita niciodata:

-Buna ziua d-na Nedelea.
-Buna ziua.
-Ma mai tineti minte? Sunt E.T.
-Iertati-ma, nu.
-M-am gandit 2 ani la dvs. In fiecare zi. La puscarie.
-Imi pare rau, nu inteleg.
-Ce intamplare sa va gasesc aici. (Omul era dintr-o alta localitate, iar intalnirea avea loc la Bucuresti, la o expozitie de pictura)
-Puteti fi un pic mai clar?
-Doamna Nedelea, eu sunt E.T. si am facut 2 ani de inchisoare din cauza dumneavoastra. M-ati invitat la o transmisiune in direct, eram responsabil de protectia muncii, ati insistat cu intrebarile, m-ati provocat, am cedat si am aratat vinovatii dezastrului. A doua zi eram cercetat si apoi arestat. Ca sa mi se inchida gura. Ordin politic.
-D-le T, nu stiu ce sa va zic. Imi pare rau.
-D-na v-am urat si v-am iertat apoi. Mi-am dat seama ca pana la urma as fi vorbit oricum. Nu puteam fi singurul responsabil al unui dezastru, a carui iminenta o prevazusem si o anuntasem. Numai ca ei nu m-au ascultat. Sigur, eu am fost singurul care a platit asta cu 2 ani din viata.

A nu se intelege ca m-am facut ziarista sa bag oameni la puscarie, sa-i dau jos din functii, sa judec infractorii. Cu siguranta asta nu e treaba de jurnalist. Rolul lui este insa sa caute adevarul si sa-l arate publicului gol-golut. Fara interpretari, fara analize.

Concluzia mea de azi: omul de care va vorbesc a fost ingenuncheat de sistemul din care facea parte. Sacrificat.

La 10 ani distanta de aceasta intamplare, presa romaneasca este in situatia acestui om. Ingenuncheata, umilita, legata. Si eu cred ca va mai dura ceva pana “sa renasca din propria cenusa”, cum spera prietenul meu Marius Tuca.

Personal cred ca media romaneasca s-a automutilat. A acceptat compromis dupa compromis, s-a vandut ieftin si prost. Si-a creat propriile reguli de atac, care iata i s-au intors impotriva. Si-a construit politicieni, care au tradat-o. Vezi cazul presedintelui! Presa romaneasca si-a depasit atributiile. Si-a tradat menirea.

PS: La multi ani, Marius Tuca, ziarist cat o viata de om!

Marius Tuca: „Am aceleaşi aripi, dar am alt zbor, într-o lume în care sunt din ce în ce mai mulţi şobolani şi din ce în ce mai puţini vulturi.”

Iti doresc sa-ti implinesti visul. Iar daca asta inseamna sa-ti faci o televiziune in felul tau, cheama-ma!

Statul suntem noi! episodul II

Lasă un comentariu

Ieri v-am aratat satul bogat. Azi o sa vi-l prezint, pe cel sarac, vechi, uitat: Sucs, un sat spaniol, care dateaza de peste un secol. Este situat tot in regiunea Lleida, in Catalunia. Nu are mai mult de 500-600 de locuitori. Casele sunt vechi, albite de ani. Dar infrastructura este adusa la nivelul secolului in care traim.

sucs

sucs

sucs

Photobucket

La fel si locurile de distractii: piscina satului are topogan, bar, copaci sa poti sta la umbra. Langa piscina este amenajat un teren de golf. In arealul parcului se afla o zona speciala pentru cei care vor sa manance in aer liber. Se poarta asta la spanioli: gratar, mese mari inconjurate de scaune, toate acoperite sa te fereasca de soarele arzator.

sucs spania

sucs

sucs

sucs

sucs

Photobucket

sucs

Photobucket

sucs

Satul e plin de romani. Stabiliti aici cu familii, integrati in comunitatea din Sucs. Ii recunosti dupa masini. Sunt mai noi si mai scumpe. Chiar daca nivelul lor de trai e mai scazut. Am mai spus odata: fiecare spaniol adult are o masina, dar automobilele sunt decente, necostisitoare. Fitele sunt la noi.

sucs

va urma…

Older Entries