Trista Romanie, tara mea de dor

6 comentarii

Si m-am intors.

Si nu mor de bucurie ca sunt iarasi in Bucuresti. Am gasit aceleasi fete triste, aceiasi oameni care uita azi ce le-ai facut ieri, indiferent ca a fost de bine, sau de rau. Am reintalnit aceiasi soferi isterici si culmea, chiar in perioada de vacanta, aceeasi aglomeratie in trafic. M-a intampinat falnic blocul gri de vis-a-vis care mi-a aratat in ce tara sarmana, neajutorata si trista traiesc. Mi-am murdarit din nou picioarele in praful de pe strazi, m-am inghiontit cu oamenii care te imping de-a dreptul sa-si faca loc pe trotuar, in goana catre nicaieri. Mi-am platit facturile exagerate la companiile monopol de stat, care mi-au incasat curent electric neconsumat (ca doua luni a fost casa inchisa), iar la reactualizare, in loc sa-mi dea banii inapoi, mi-au pus cateva zeci de lei, in plus.

M-am intors la Statul care-si omoara copiii in Maternitate, la oamenii care-si cumpara medicamente in rate. Azi am auzit un apel disperat: “Alo, 112, luati-mi copiii ca nu am ce sa le mai dau de mancare”, striga un barbat din Vaslui. Dar, cei care ne conduc si ar trebui sa aiba grija de acesti sarmani, nu aud. Se joaca de-a Guvernul si asteapta indicatii de la tatuca, in timp ce sug sangele copiilor nostri si sufla vant de moarte peste batranii Romaniei. Iar Opozitia, plimba motiunea si suspendarea prin concedii in tari indepartate si afiseaza interesul national numai la televizor. Mogulii de presa, in pragul falimentului, se uita cu ciuda catre cel pe care l-au facut si i-a distrus. Iar ziaristii, aia putini care au mai ramas drepti, sunt in stare de soc. Patronii, cu mici exceptii, i-au abandonat, fara carti de munca, cu conturile goale, cu facturi neachitate, cu copiii nepregatiti de scoala. Drepturile de autor sunt o “afacere” la limita legii, care-i plimba zile in sir pe la ghisee, pe salarii mult diminuate.

M-am intors pentru ca fiul meu are un program foarte clar din toamna: incepe primul an de scoala! Si are o invatatoare adorabila, pe care o cunoastem deja, Rose Luca, o fata buna care lupta pentru copiii ei. Si nu-i pot intrerupe brutal placerea de a juca, pe scena. Piesa in care are si el un rol mititel se reia in aceasta stagiune, la Teatrul National.

Asta nu inseamna insa ca-mi doresc sa raman. Vreau doar sa-i fac lui calea mai usoara in descoperirea tainelor invataturii. Intre timp, ii voi lua cursuri intensive de limbi straine, ca sa-l pot transfera la orice scoala, in strainatate. Cand vom hotari! De acolo, voi avea sigur mai multa energie sa lupt pentru tara mea, minunata mea Romanie. Cea de la cetatea Sarmizegetusa, din locul sfant al dacilor, din locurile indepartate unde nu ajunge usor picior de raufacator, gropar de tara si de neam.

Anunțuri

Scrisoare catre Romania

18 comentarii

Draga mea Romanie,

Iti marturisesc cu tristete ca mi-am dorit sa plec si sa te uit. Dar te-am iubit mai mult de-afara. Si te-am simtit a mea, cu totul.

Am visat romaneste, mi-am cautat si gasit confratii pe toate strazile pe care am umblat. I-am filmat, le-am atins durerea si m-am luptat pentru ei.
Si m-am intors la tine, draga mea, ca mi se parea ca nu sunt eu, ca mi-am smuls radacinile si nu mai primesc seva binefacatoare. Si ca un pestisor ce-si regaseste oceanul m-am bucurat de tine, am inotat in primaverile tale, m-am lasat purtata pe valurile Dunarii si arsa la malul Marii Negre. Ti-am numarat culorile toamnei si am inotat in nametii de pe strazile Bucurestiului.

Si cu toata dragostea ce ti-o port, m-am straduit sa te plac asa cum esti. Sa-i accept si pe oamenii tai indobitociti de nevoi, de stres, de prea multa munca sau de ingamfare, inraiti de necunoastere, avizi de gratuitati si pomeni, naivi la fiecare 4 ani. Si ma tot pacalesc ca pot. Ca fiul meu trebuie sa creasca aici. Ca e bine sa citeasca in limba romana, sa iubeasca Amintirile lui Creanga, versurile lui Eminescu si sa se minuneze de basmele copilariei mele. Ca sa prinda radacini.

Fiul meu intra in toamna in clasa intai si ma gandesc daca nu cumva sunt o mama inconstienta. Pai daca tu, draga mea Romanie esti batrana, bolnava, cangrenata de la cap pana la unghia degetului mic, ce viata va avea aici fiul meu? El care a gustat buna-dispozitie a spaniolilor (cei mai longevivi cetateni ai lumii), care a trait punctualitatea nemtilor, eleganta si seriozitatea polonezilor, este capabil sa comunice cu turcii, cu grecii, de ce ar trebui sa inghita neputinta tarii mame?

Azi ne-ai ranit, pe timpul nostru. Ti-am dat cateva ore din viata, ca sa schimbam un pasaport. Din cauza ca, mafiotul asta care te gestioneaza, Statul roman isi calca in picioare proprii cetateni.

Poveste, pe scurt:

Ora 11, sediul din Pipera. Impozant. Pe bani multi. Zece ghisee. Dar nu fac pasapoarte in sistem de urgenta, ca nu au aparatura necesara. Deci, ghisee goale. Pe site-urile lor nu sunt informatii, iar la telefon, daca reusesti sa prinzi un functionar, te indruma, iata, gresit!

La poarta, traficanti de documente. Aproape ca te agresau verbal, dornici sa “te ajute”. Atentie! In usa Politiei, DRPCIV cum ii spune acum, iti propuneau in gura mare sa-ti faca contra-cost documentele pentru care platesti deja functionarii (din impozite si taxe).

Ora12,00, sediul din Nicolae Iorga. Ura, se fac pasapoarte temporare, sunt 4 ghisee pentru copii. Dar, GHINION. Cel putin o suta de parinti cu plozii dupa ei, intr-o incapere de 50 mp, maximum.

Cozi infernale. Aer irespirabil. Bebelusi sufocati de caldura, parinti isterizati de asteptare, copii galagiosi, epuizati.

Sunt aparate de aer conditionat, dar nu functioneaza. Raspunsul angajatului la solicitarea pornirii aparatelor: “nu putem doamna, ca se strica”.

Stam cu randul la coada, eu si tatal. Scoatem din cand in cand copilul la aer, in curte. Stupoare. Intr-o suta de mp, alte doua ghisee, alte cozi, alte zeci de oameni. 8 ghene de gunoi in curte, doua bude “ecologice” , aer viciat, la 33 de grade Celsius.


Si toate conditiile de care va spun, la preturi mai mari.

Ora 14,25. Ajungem la ghiseu, facem fotografia, semnam documentele.
Ora 16,30. Avem pasaport!

Suntem liberi, Romanie!
Plecam. Te lasam sa te vindeci! Poate de acolo ni se va face iarasi dor de tine. Ne ducem sa gandim limpede, din afara dezastrului, ce vrem sa facem cu viata noastra.

PS: Mesaj celor care spun “daca toti pleaca, cine mai lupta pentru tara?”. Stiti ce? Nu-mi mai pasa. Nu mai vreau sa lupt pe timpul si pe sanatatea mea. Vreau sa traiesc. Si atat!

FYI(for your information): la Mamaia o apa plata costa 6 lei. La chioscul sau terasa de pe plaja. Nu la bar, la restaurant de fite sau la hotel cu multe stele. In Spania e 50 de centi. La fel si in Bulgaria.

Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!

1 comentariu

Si mie, ca am indraznit sa critic pana acum.

Cum mi-au luat mie ochii papagalii din opozitie, ziarele si televiziunile mogulilor si nu am vazut realitatea asta cruda. Manuta asta de oameni care se chinuie, in hatisul de interese, sa conduca cinstit Romania. Doamnele astea blonde sau satene care amarate, cu pantofii uzati de alergatura si cu hainele botite, fug disperate pe culoarele ministerelor si ale Parlamentului, pentru binele meu si al familiei mele.

Cum se chinuie ei saracii sa salveze ce s-o mai putea.

Cum arata ei pisica pe la televizor, ca nu pot, nu au lege, nu au functii, nu au cum sa opreasca hotia.
Vorba lu’ Zeus: “Bai Vasile Marica, bai conducatori ai Politiei de frontiera SA VA FIE RUSINE! Si tie, Dinu Patriciu!”

PS: Cum de ce sa va fie rusine? Ca n-au ei bani de pensii, din cauza voastra!

parerea mea despre ei

Vanzatorii de iluzii

4 comentarii

Iata ca oamenii nu mai servesc dude. Nu mai “pun botul” la filmele de groaza cu DNA, arestari, tribunale si vedete politice plimbate cu catuse la maini. Ies in strada si tipa. 30. 000 cum spun jandarmii, sau 50.000 cum se lauda liderii sindicali. Nici nu mai conteaza.

Eroi sunt cei care lupta, nu cei care-si pleaca capul in pamant si inghit nedreptatile, doar bombanind pe la colturi. Le-a luat ceva vreme sa-si dea seama ca maneaua, telenovela politica si promisiunile NU TIN DE FOAME!

Vanzatorii de iluzii vor pica unul cate unul. Caci vorba liderului de sindicat, Bogdan Hossu “cand cetatenii mor de foame, sunt indreptatiti sa-si manance conducatorii!”

Chermeza de partid

9 comentarii

Tara asta e atat de saraca, incat are copii cu burta goala, care pasc vaca, sapa ogorul, cersesc pe strada, in loc sa mearga la scoala, pe care parintii ii tin acasa ca nu au unde sa-i trimita la gradinita – ca nu e loc.
In Romania asta pensionarii umbla bezmetici prin aglomeratiile din tramvaie, autobuze ca sa-si cumpere o paine mai ieftina, de la km distanta de casa. Si mor ca nu au bani de medicamente, ca sa-si trateze bolile recidiva ale comunismului: TBC-uri, cancere, atacuri vasculare.
In tara asta nu sunt locuri de munca. Oameni in putere, apti, stau lipiti de telecomanda si privesc hipnotizati la televizorul care-i intoxica cu manele, telenovele si stiri deprimante despre crime, saracie, haos. Si politica.
In Romania lui 2010 ogoarele sunt inundate ca nu a avut cine sa faca diguri, iar padurile au fost defrisate de mafia lemnului. Terenurile agricole sunt adevarate stepe ca taranul nu are bani sa lucreze pamantul, sau daca-l munceste nu are unde sa-si vanda produsele, ca-l anihileaza comerciantii de alimente toxice, pline de E-uri, aruncate pe piata noastra de europenii bogati, care prefera BIO.

Si in tara asta descrisa mai sus, politicieni de mucava o tin tot intr-o chermeza.
Ba ca-i finala mare, ba ca-i finala mica, ba ca-i congres de realegere, ori seminar pe justitie, ori bilant pe ministere, poporul asta se uita non-stop la fripturisti in costume, cu cravata violet, rosie sau portocalie, cum se imbratiseaza si se pupa de pe o scena pe alta, cum se reunesc pe la restaurante scumpe, cu limuzine fitoase platite din banii nostri, cum isi dau mesaje de lupta sau de prietenie, pe televiziunile astea comerciale devenite mai nou web-cam-uri nationale.

Sunt uluita. Nu de tupeul lor, neadaptat deloc la criza, la saracia de azi din Romania. Ci de lipsa noastra de reactie.

„Unde esti tu Tepes Doamne, ca punand mana pe ei
Sa-i imparti in doua cete, in smintiti si in misei?”