De prin tara lui Basescu…

Lasă un comentariu

De-aia nu mai vorbesc eu la telefon. Ca nu-mi plac transcrierile lor. Uite mai bine scriu aici pe blog, asumat, litera cu litera.

Azi, SOV e internat la Floreasca. Si tot azi apar noi interceptari din dosarul lui, de altfel, fara nicio legatura cu cauza pentru care e cercetat. Cand a fost retinut, SOV spunea ca pe vremea in care il curtau pedeleii sa-i cumpere televiziunea, il amenintau cu niste interceptari, prin care-i defaimau salariatii, colaboratorii, vedetele RTV.

Azi, apar transcrieri de genul celor de mai jos.

CĂTĂLIN POPA:Da. O să stăm să documentăm deşi mă ardeau mâinile să ieşim repede cu el, dar nu putem pentru că sunt lucruri foarte grave.
SOV: Sunt grave, nu?
CĂTĂLIN POPA: Da.
SOV: Aşa tati, aşa băiatul lui tata. F… în gură să-l f… Hai că vin şi eu acasă să pun umărul (râde – n.n.).
CĂTĂLIN POPA: (râde – n.n.). Da.
SOV: Rar mi se întâmplă, fără mişto CĂTĂ, să mă mobilizez cum m-am mobilizat de data asta.
CĂTĂLIN POPA: Da. Am simţit şi eu pe alocuri.
SOV: Rar mi se întâmplă. Mi-am scos oştile regulate din cazărmi, nici măcar pe scandalul FNI nu mi-am scos armata regulat. Am lucrat numai cu ostaşii.
CĂTĂLIN POPA: (râde – n.n.).
SOV: – Da. De data asta… multă prostime, dat fiind faptul că poporul ăsta s-a tâmpit de-a dreptul, prostimea asta încă ţine cu imbecilul şi trebuie să-i degajăm prostimea.
CĂTĂLIN POPA: – Da.
SOV: I-o degajăm f… în gură să-l f… Hai, te pup! Pa!
CĂTĂLIN POPA: – Drum bun! Pa!”

sau

SOV: Dacă în locul lui Boc ar fi fost Mugur Isărescu, acelaşi tratament l-ar fi avut. Înţelegi, Sergiu?
Sergiu TOADER: Da.
SOV: La fel îl f… pe Mugur Isărescu, fără să clipesc, cu toate că ştii ce respect am pentru acel individ. Dacă interesele mele de business ar fi cerut-o, nu stăteam pe gânduri, Isărescu caca, e rău, dacă aste mi-ar fi adus două puncte de rating. Corect sau nu e corect?

……………………………
SOV: De asta am nevoie.
SERGIU TOADER: Eu, când mă întorc, să ştii că lucrurile nu pot fi… Oamenii pot fi manipulaţi. Manevraţi, cu rezultate foarte nasoale.
SOV: Eu nu manipulez pe nimeni, oamenii trebuie să creadă ceea ce este: este organizaţia lui Vîntu şi răspunde la comanda lui Vîntu.
S. TOADER: Asta vreau să le spun.
SOV: Corect.
S. TOADER: Că, altfel nu ştiu cum se construieşte.
SOV: Dar nu vreau altceva, nu mă interesează, nu vreau să comunic o falsitate, adică: Băi, sunteţi liberi!
S. TOADER: Nu, nu.
SOV: Nu sunteţi liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat!
S. TOADER: Exact asta vroiam să-ţi spun, când mă întorc acolo, la butoane, asta trebuie să le spun oamenilor, pentru că mi-ai cerut să fac asta, asta fac, să-mi bag p… dacă nu. Într-adevăr, dacă ai nevoie de asta, îţi garantez, o să fie o construcţie beton, foarte eficientă.
SOV: Da, bătrâne, de asta am nevoie, de o construcţie foarte eficientă, să răspundă comenzilor economice la care este supusă. Nimic altceva. Asta încerc… În sfârşit, ne-am clarificat! Dar asta trebuie comunicat în clar, care vrei rămâi, care vrei, pleci. Eu nu vreau să manipulez, să prostesc pe nimeni, eu sunt foarte corect. În general, cu oamenii sunt corect.

Opiniile si intrebarile mele:

1. Putine comentarii televizate azi despre transcrierile interceptarilor SOV-vedete/sefi Realitatea TV. Imi pare rau colegi, daca o sa incercati sa-mi spuneti ca nu sunt interesante pentru public. Sunt, atata vreme cat cei care sunt nominalizati sunt formatori de opinie, in Romania.

2. Evenimentul zilei si B1TV sunteti fix in situatia Realitatea TV. Numai ca in cealalta tabara. Initial, Evz ne insulta inteligenta si publica subtitlul: •Sorin Ovidu Vîntu despre caseta în care Traian Băsescu ar lovi un copil: „Da, măi, e trucată” . Dupa sesizare, il schimba.

3. Transcrierile postate de Evz sunt defaimatoare de-a dreptul pentru Catalin Popa si Sergiu Toader, dar foarte ingaduitoare cu ceilalti. In discutiile dintre ei si SOV apar multe puncte de suspensie, in loc de raspunsuri. Oare de ce unii beneficiaza de mai multa protectie?

4. Cine urmeaza?

5. Iarasi si-a atins Basescu tinta.

PS: Mare patron de media, MAI BINE NU TE MOBILIZAI. Valabil si pentru Dinu Patriciu.
Daca oamenii ar fi putut prezenta corect jurnalistic nerealizarile lui Basescu, nu am fi cu totii in aceasta situatie. V-ati lasat atrasi in jocul lui, ati intrat in pielea de „moguli”si „baieti buni”. Acum va infrange cu propriile voastre arme.

Hai, sanatate!

Anunțuri

Nu plang dupa Vantu. Dar nu voi plange nici dupa Basescu. Plang dupa drepturile noastre de cetateni, intr-o tara din ce in ce mai stramba!

2 comentarii

Imi pare rau pentru noi, ca popor, ca suntem parte a acestor intamplari penibile. Pentru colegii mei ziaristi, din redactia Realitatea TV, sau din altele, la fel de afectate de criza economica si de ura prezidentiala. Cei mai multi sunt oameni normali, cu salarii mici, cu rate la banci si copii de crescut.

Cine a spus ca America este tara tuturor posibilitatilor, s-a inselat. Romania este un izvor nesecat. De orice: talharii, hotii, spagi, afaceri oneroase cu statul, cu admistratiile locale, jecmanirea la propriu a populatiei, a celor mai amarati. Si afisarea cu tupeu a averilor. Pe principiul “prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul”. Iar noi suntem un popor las, campion la inghitit, slab, impotent. Pai cum altfel sa ma judec, sa ne judec, daca stam toti cu ochii beliti la televizor, in loc sa ne aparam drepturile?! Asistam la show dupa show, iesim pe strada sau la cafenea, la bodega din colt sau la “impinge tava” de la serviciu, ne plangem unii altora ca ne-au taiat salariile, ca au marit TVA-ul, ca se iau masuri impotriva sanatatii noastre, a educatiei copiilor nostri, dar nu facem nimic. Nu reactionam. Ei ataca si noi intindem si celalalt obraz.

O sa incep cu mine. Sunt un cetatean neputincios. Si mi-e rusine cu asta!

Ieri am incalcat o regula de circulatie. Nu am afectat traficul, nu am deranjat pe nimeni, dar am gresit in fata legii. In loc sa intorc in rond, am taiat un bulevard. Politistii m-au vazut. M-au urmarit cu o masina, m-au tras pe dreapta, s-au uitat cu atentie la toate documentele mele, au pus pixul pe hartie si m-au amenintat cu ridicarea permisului. Mi-am recunoscut greseala, am cerut ingaduinta si solutii. Ei s-au uitat fix in ochii mei si m-au trimis cu talonul la masina sa pun cinstea. Eu m-am inrosit de rusinea lor, dar m-am conformat.

Azi am parcat pe un bulevard cu locuri trasate pe partea dreapta. In spatele a vreo 10 autoturisme. Am intrat intr-o cladire, am stat vreo 2-3 ore, iar cand am iesit nu mai aveam masina. Am ajuns la firma de ridicari auto (sau cum s-o numi) si am fost anuntata sfatos de un politist ca am parcat aproape de intersectie. Am ramas muta. Nu era niciun semn de parcare interzisa. Bulevardul se intersecta cu o alee de 10 metri care ducea in spatele blocului. Ce intersectie, intreb? Pai si aia se pune, zice omul in uniforma. Pai daca se pune, se pune, zic si ma conformez. Imi iau amenda de Politie, cu 3 puncte ridicate si ies pe hol. Nu incerc sa mituiesc politistul. Nici nu ma uit de sus la el. Fac insa o smecherie tipic romaneasca si sun un prieten. Sa ma scape de enormitatea de factura de ridicare a masinii: 670 de lei, cat un salariu de functionar. Mi se face o reducere. Sunt multumita. Platesc pe loc si ies afara zambind. Nu ma bucur ca mi-au luat banii cu japca, sau ca le-am platit doar o treime din factura. Sunt doar multumita de mine ca nu ma mai las afectata. Iau intamplarea ca pe o lectie si imi vad mai departe de viata.

Acum stau si ma intreb. Care viata? Asta de cetatean haituit? Am pus cele doua intamplari, in ordinea care au avut loc si detaliat, pentru ca sunt un om cinstit si corect si va invit sa ma judecati, pe fapte. Nu va mint si nu ma mint. Sunt suparata pe mine, din cauza ca m-am isterizat in traficul infernal din Bucuresti intr-atat incat am incalcat regulile de circulatie. Si propriile principii. In strainatate, nu mi-as fi permis. Acolo politistul nu m-ar fi iertat. M-ar fi sanctionat. Cu siguranta insa ar fi fost extrem de politicos. Stiu din experienta. Dar a doua intamplare, cand ei mi-au luat degeaba banii din cont, ma face sa ma indoiesc ca oamenii cinstiti vor supravietui in Romania. Vor fi transformati sau inghititi de sistem?