Trista Romanie, tara mea de dor

6 comentarii

Si m-am intors.

Si nu mor de bucurie ca sunt iarasi in Bucuresti. Am gasit aceleasi fete triste, aceiasi oameni care uita azi ce le-ai facut ieri, indiferent ca a fost de bine, sau de rau. Am reintalnit aceiasi soferi isterici si culmea, chiar in perioada de vacanta, aceeasi aglomeratie in trafic. M-a intampinat falnic blocul gri de vis-a-vis care mi-a aratat in ce tara sarmana, neajutorata si trista traiesc. Mi-am murdarit din nou picioarele in praful de pe strazi, m-am inghiontit cu oamenii care te imping de-a dreptul sa-si faca loc pe trotuar, in goana catre nicaieri. Mi-am platit facturile exagerate la companiile monopol de stat, care mi-au incasat curent electric neconsumat (ca doua luni a fost casa inchisa), iar la reactualizare, in loc sa-mi dea banii inapoi, mi-au pus cateva zeci de lei, in plus.

M-am intors la Statul care-si omoara copiii in Maternitate, la oamenii care-si cumpara medicamente in rate. Azi am auzit un apel disperat: “Alo, 112, luati-mi copiii ca nu am ce sa le mai dau de mancare”, striga un barbat din Vaslui. Dar, cei care ne conduc si ar trebui sa aiba grija de acesti sarmani, nu aud. Se joaca de-a Guvernul si asteapta indicatii de la tatuca, in timp ce sug sangele copiilor nostri si sufla vant de moarte peste batranii Romaniei. Iar Opozitia, plimba motiunea si suspendarea prin concedii in tari indepartate si afiseaza interesul national numai la televizor. Mogulii de presa, in pragul falimentului, se uita cu ciuda catre cel pe care l-au facut si i-a distrus. Iar ziaristii, aia putini care au mai ramas drepti, sunt in stare de soc. Patronii, cu mici exceptii, i-au abandonat, fara carti de munca, cu conturile goale, cu facturi neachitate, cu copiii nepregatiti de scoala. Drepturile de autor sunt o “afacere” la limita legii, care-i plimba zile in sir pe la ghisee, pe salarii mult diminuate.

M-am intors pentru ca fiul meu are un program foarte clar din toamna: incepe primul an de scoala! Si are o invatatoare adorabila, pe care o cunoastem deja, Rose Luca, o fata buna care lupta pentru copiii ei. Si nu-i pot intrerupe brutal placerea de a juca, pe scena. Piesa in care are si el un rol mititel se reia in aceasta stagiune, la Teatrul National.

Asta nu inseamna insa ca-mi doresc sa raman. Vreau doar sa-i fac lui calea mai usoara in descoperirea tainelor invataturii. Intre timp, ii voi lua cursuri intensive de limbi straine, ca sa-l pot transfera la orice scoala, in strainatate. Cand vom hotari! De acolo, voi avea sigur mai multa energie sa lupt pentru tara mea, minunata mea Romanie. Cea de la cetatea Sarmizegetusa, din locul sfant al dacilor, din locurile indepartate unde nu ajunge usor picior de raufacator, gropar de tara si de neam.

Anunțuri

Statul suntem noi!

4 comentarii

Stam si ne plangem de mila ca niste bocitoare. Si-o tinem dintr-o telenovela in alta. De la moartea Madalinei Manole, la dezgroparea Ceausestilor, pana la Apocalipsa de dupa Tokes. Ne vaicarim ca avem conducatori hoti si malefici, ca nu traim in conditii civilizate, ca Statul ne agreseaza. Dar uitam ca Statul suntem noi. Noi ne-am ales conducatorii. Ei vin dintre noi. Sunt creatia noastra.

Eu cred ca oamenii infrumuseteaza lucrurile. Sau oamenii le distrug. Si locurile. Romania arata ca o ruina din cauza noastra. A tuturor. Nu numai a celor care ne conduc, sau care ne fura. Ci si a celor care inghit. Suntem campioni la inghitit.

O sa va prezint Spania altfel. Nu Spania turistica, pe-aia o puteti descoperi singuri. Sagrada Familia, Barcelona, Costa Brava, Insulele Canare, Tenerifele va asteapta sa le adulmecati minunile. Madridul cu bulevardele lui mari si generoase e pregatit sa va deschida toate usile magazinelor lumii.

Eu vreau sa va arat ce pot face oamenii, cu mainile lor, cu vointa de a trai mai bine. Cu harnicie. O sa va prezint locuri pe care n-o sa platiti niciodata sa le vizitati.
Spania lor. Tara unde traiesc ei, nu cea pe care le-o vand turistilor.

Azi, satul Alpicat: situat la 6 km de orasul Lleida. O localitate cu circa 6 000 de locuitori.
Un sat eminamente agricol. Dar, arata mai ceva ca si cartierul Primaverii, din Bucuresti. Da, da, nu va mirati. Intentia mea nu e sa-i fac cuiva in ciuda. Sa demonstrez ca un sat agricol din Spania este mai dezvoltat decat cel mai tare cartier din Romania. Eu vreau doar sa arat ca Romania nu evolueaza. A stagnat la nivelul anilor ’80-’90.

Iata argumentele mele:

Satul Alpicat are strazi largi, cu locuri de parcare pe stanga si pe dreapta. Blocurile in care locuiesc cetatenii satului nu au mai mult de 3-4 nivele. Cele mai multe apartamente au in jur de 90-100 de mp, 3 dormitoare si un living. De regula, apartamentele au cel putin o terasa. Terasa am spus, nu balcon. Si o parcare subterana.

alpicat

alpicat

alpicat

Satul se mandreste cu copaci falnici care infrumuseteaza bulevardele si spatiile verzi.

alpicat

alpicat

alpicat

alpicat

alpicat

Piscina, terenul de sport, parcul de distractii sunt aproape obligatorii in localitatile spaniole.

alpicat

alpicat

alpicat

alpicat

Photobucket

alpicat

Photobucket

alpicat

Alpicat-ul are scoala si gradinita, mai multe puncte bancare, spalatorie auto, PECO, magazine cu de toate, cooperative unde localnici, agricultori din tata-n fiu, colecteaza fructele, le prelucreaza, le conserva si le vand oriunde. Pe piata externa, cel mai adesea.

alpicat

alpicat

alpicat

alpicat

alpicat

alpicat

alpicat

Si era sa uit: 15 frizerii sau saloane de coafura. Poate asa ne e usor sa intelegem nivelul ridicat de trai, din acest sat.

alpicat

Si curatenie. Am cautat cu disperare mormane de gunoaie. Numai asa, sa vad ca sunt si la ei. Am gasit in orase, dar in satul asta agricol a trebuit sa ma multumesc cu frunzele cazute pe jos. Felicitari autoritatilor locale din Alpicat.

alpicat

alpicat

va urma…

De ce nu ma intorc in televiziune

18 comentarii

Inainte de criza de bani, in TV este criza de identitate.

Jurnalistul nu mai e jurnalist. E o curea de transmisie. Da mai departe, ce i se da. Nici macar nu-si pune intrebari personale justificate: „oare mie imi convine ce zic astia, mie mi se potriveste?” „mama, tata isi vor putea cumpara paine daca ingheata salariile?”, „bunica va avea cu ce sa-si ia medicamente?”, „dar eu, eu unde o sa mai lucrez daca se impoziteaza masiv drepturile de autor?”, „cine isi permite sa ma aiba?”…

Jurnalistul de TV, de azi, e tare tupeist. Recita live (in direct) comunicate de presa, reda aproape cuvant cu cuvant declaratiile conducatorilor, relateaza de la fata locului stirea vietii lui despre drobul de sare care ar putea sa cada peste copil, plangand odata cu mama lui – a copilului.
Dar unde a pierdut jurnalistul de azi, regulile de ieri? Alea cu verificarea informatiei cel putin din 3 surse, cu intrebarile la care trebuie sa raspunda o amarata de stire: cine, ce, unde, cand, cum si chiar si de ce?

Adica de ce sa disponibilizam 100-150.000 de oameni, dar sa facem un teren de golf pentru bogati din acelasi buget, al statului? Adica de ce sa marim impozitele si taxele, dar sa dam in concesiune bogatilor proprietatile statului, pe doi lei? Adica de ce s-au inchis sute de mii de firme mici, dar ele isi platesc darile la stat, iar TVA-urile se returneaza rapid numai la bogati? Adica de ce sa cheltuie tara asta falita milioane de euro sa ne vaccinam copiii impotriva AH1N1, daca nimeni nu garanteaza acest vaccin?

Adica de ce sa fii jurnalist daca din salariu nu reusesti sa-ti platesti chiria si masa? Poti fi drept cu burta goala? Sau iti indoi coloana la prima suta de euro? Unii ar fi tentati sa-mi raspunda de dragul meseriei… dar ma mintiti si va mintiti, caci meseria asta nu ti-o poti face, cu pumnul in gura.

Dar cum si eu am fost ziarist sarac – nu o zi, 10 ani – o sa va raspund: meseria asta o faci din orgoliu. Incepi sa simti puterea. Firav, in prima faza, in fata familiei, vecinilor, prietenilor care te lauda pentru mutrisoara de aseara de la TV, pentru fraza coerenta pe care ai rostit-o, dintr-o suflare. Mai tarziu, incepi sa simti puterea microfonului cu cub de televiziune nationala, a camerei cu butonul rosu aprins: ”atentie, se filmeaza!” Te uiti la profesori, doctori, directori, primari, politicieni, ministri, presedinti cum transpira privind in obiectiv si te simti tare sigur pe tine. Stii ca linistea lor sta in pixul tau. In decizia ta de a alege dintre balbele lui, ideea corecta. Si te inveti cu Puterea. Si nu mai poti trai normal. Daca nimeni nu-ti culege o scama de pe umar, cu toata falsitatea pe care o pune orice milog in acest gest, esti distrus! Te simti pierdut. Nimeni. Iar senzatia de nimeni, e crunta.
„De ce imi bate tampla, acuma cand iti scriu?
O stiu, desi mai bine ar fi, sa nu o stiu…” (Labis)

Semnat: Supravietuitoarea.

PS: Daca simti ca nu faci parte din descrierea de mai sus, inseamna ca esti exceptia, care confirma regula. Felicitari!