Politica de conjunctura

Boc, fa-te ca lucrezi! Da-le ziaristilor paine, adica stiri de tocat. Azi despre alocatii, maine despre impozitarea pensiilor, poimaine despre someri. Intre timp echipa de negociatori a PDL este in actiune. Se repeta istoria de acum 5 ani, cu PNL.
Grupul de independenti extrasi din PSD se va numi oare PDS (pe modelul PLD)? Si dupa uniunea cu PD cum? Va fi o noua formatiune de dreapta, prin centru, spre stanga??? Partidul RUPE-TOT?
Cristian Diaconescu este cineva. Fost ministru de externe, psdist echilibrat, pretuit in partid si in afara. Plecarea lui Cristian Diaconescu lasa urme adanci pe fata PSD, indiferent de declaratiile de regret pe care Ponta si Iliescu le fac la cald.
„Am ajuns de rasul lumii” era expresia franchetii cu care Diaconescu recunostea public, in fata a 1700 de colegi de partid, problemele de imagine ale PSD. Primul discurs adevarat al acestui politician. Un discurs pe care Diaconescu il traia, il spunea din suflet, nu din minte. Era clar ca nu era un discurs scris de consultantii de imagine ai partidului, ci unul dureros, simtit pe propria piele.

Ii dau o sansa lui Ponta, am spus-o inainte sa fie ales presedinte PSD. Recunosc ca are extrem de mult de lucru in partid si cu el insusi. Face greseala dupa greseala, pe imagine coboara nu urca, discursul de la Congres a fost foarte slab, alocutiunea de dupa alegerea in functia de presedinte a fost lipsita de stralucire, iar iesirea de azi nu m-a dat deloc pe spate. Apelul lui de acum cateva ore „Cristi, sper ca decizia este revocabila” este aproape penibil. Si mai penibil este insa ca Diaconescu nu-i raspunde la telefon.
Doua lucruri imi par foarte grave:
Nu au stiut cat de valoros este Cristian Diaconescu inainte sa-si dea demisia?
Cat de tare uraste Criastian Diaconescu partidul, daca depune o adeziune scrisa la Grupul Independentilor, dar colegilor din PSD nu le raspunde la telefon?

Recunosc inca odata ca din punct de vedere politic, nu-mi pasa deloc de migratia lui X sau lui Y, catre partidul aflat la putere. Dar ca om de imagine imi este greu sa ma stapanesc, sa nu arat lucrurile care se vad cu ochiul liber. Ce nu pot sa inteleg este de ce nu le vad ei? De ce nu se opun manipularii pdliste? Sunt depasiti? Se imbata cu apa rece? Ne indreptam in ritm accelerat catre partidul unic? Dupa cum se prefigureaza azi clasa politica, partidul lui Basescu va avea majoritate la alegerile urmatoare, indiferent cate masuri nepopuliste va lua in urmatorii doi ani.

Iar asta nu e bine pentru noi cetatenii. Fara o opozitie reala, nu este democratie!

Politicianul surd

Traiesc din comunicare. Sunt specialist in a gasi ce-i mai bun intr-un om si a le arata si altora. In a-l invata ca faptele vorbesc. In a pune vorbe in gura colaboratorilor mei, atunci cand trebuie si in felul in care ceilalti pot intelege.

Meseria asta de consultant in comunicare nu e nici mai buna, nici mai rea ca altele. Mi se potriveste mie. O iau foarte in serios. Ma conectez total la clientul meu si nu-i permit sa faca nicio miscare de imagine, pe care eu insami nu as face-o. Fac PR, si nu advertising.
Dupa ce cunosc bine personajul si tintele pe care si le-a propus, trec in partea cealalta, a publicului caruia i se adreseaza. Daca posibila audienta a proiectului meu este slaba, atunci fac ceea ce putini isi permit. Cu orice risc, imi avertizez clientul, ca merge pe un drum gresit. Sunt foarte mari sanse ca EGO-ul lui sa se interpuna intre mine si personajul pe care il consiliez. Si relatia sa nu functioneze. Dar sunt si mai dese cazurile in care partenerul imi asculta argumentele si schimbam impreuna strategia.

Poti fi genial, poti fi bun si drept, daca nu stii sa te vinzi, sa te arati celor pe care-i vizezi, ramai doar un tablou, la tine pe perete.

Am o parere proasta despre cum se prezinta politicianul de azi. Iar despre promovarea de partid, nici nu am cuvinte. Ce pot spune eu mai mult decat simtiti voi, cetatenii?! Realitatea este ca v-au pierdut. Ca politicienii „papagali de partid” pe care i-au creat nu mai au nicio legatura cu voi, adica cu alegatorii. Tinerii politicieni (neatinsi de suspiciuni de coruptie) recita la nesfarsit aceleasi fraze sterpe, despre ideologii si doctrine, despre sigle si statute de functionare, despre proiecte pentru o Romanie corecta, de bun simt, care proiecte, se vede cu ochiul liber, nu vi se adreseaza, sunt doar pura teorie, pe hartie. Ei sunt ciripitorii scosi la rampa in preajma alegerilor. Sunt oamenii de lobby, care creeaza aura din jurul seniorului impus.

Esantionul doi il reprezinta liderii de provincie. Ei sunt motorasele locale. Ies in conferinte saptamanale de presa si aduc elogii mai-marilor, de la Bucuresti. Iar cand zeii le calca pragul, ii asteapta cu paine si sare, pe covorul rosu.

In arena insa, intra numai greii. Cine s-a calificat in Liga campionilor are multe si serioase arme. Are experienta invinsului si a invingatorului. Are dusmani nenumarati si prieteni, pe care ii banuieste de tradare. Vorba lui Coelho „Invingatorul este intotdeauna singur”. Cine joaca in Liga campionilor nu mai crede in sloganul national „dormi linistit, cineva vegheaza pentru tine”. Numai prostii fac de doua ori aceeasi greseala.